Truman Capote Integrala prozei scurte, Polirom, 2012

OLYMPUS DIGITAL CAMERAPentru că nu a fost niciodată îndeajuns de iubit, Truman Capote a reușit să perceapă lumea fără ipocrizie. Născut într-un alt septembrie, nu s-a temut să fie sincer nici cu publicul, nici cu sine însuşi, afirmând ceva ce mulţi mari autori n-ar avea curajul: ,,Oamenii ca mine au știut mereu unde au vrut să ajungă. Mulți își petrec jumătate din viață fără să știe acest lucru. (…) Eu însă am știut întotdeauna că doresc să fiu scriitor și că doresc să fiu bogat și celebru.”
Extrem de inteligent şi de talentat, copil teribil al literaturii americane, Truman Capote era capabil să schimbe re­gistrele stilistice aşa precum furtunile de vară ne iau prin surprindere. Aici oferea câteva imagini patriarhale: ,,La țară primăvara e anotimpul întâmplărilor mărunte, liniștite: zambilele mijesc în grădini, sălciile parcă ard mistuite de un foc verde violent și glacial, după-amiezile se prelungesc în amurgul lung și lichid, iar la miezul nopții ploaia face să înflorească liliacul’’, ca puţin mai încolo să ne reamintească faptul că tot ce frumos e sortit pieirii şi că nu avem niciodată parte de certitudini: ,,În noi zboară ceva numit suflet, când mori nu eşti niciodată mort, iar când eşti viu nu eşti niciodată viu.’’
În ,,Integrala prozei scurte’’ ne întâlnim cu câteva nuvele speciale în care autorul pare să dorească a epuiza numeroasele feluri în care ne disimulăm singurătăţile. Conştient de solitudinea individului în societatea modernă, niciodată vindecat de trauma divorţului părinţilor din copilărie, Truman Capote ne duce cu gândul la tragismul abscons al lui Marilyn Monroe din anumite ipostaze.  Aparţinând aceleiaşi generaţii, aceluiaşi fond american şi suferind de abandonul matern, ambii sunt iconi emblematici ai mijlocului secolului XX, în varianta complementară masculin-feminin.
Există câțiva mari autori ai lumii pe care i-am descoperit târziu şi consider că e o şansă că s-a întâmplat aşa. Printre ei, Truman Capote cu al său stil inteligent şi şlefuit în profunzime. Citit prea devreme, Capote ar putea să nu fie asimilat în toată complexitatea privirii sale proiectate asupra lumii. Cu toate acestea, vom rămâne fa­s­cinaţi de faptul că el nu scrie despre cei puternici, ci despre cei fragili, neştiuţi, abandonaţi, puri într-un fel straniu. Acestui autor nu-i scapă nicio formă de alienare a societăţii industriale şi rămâne pri- ­etenul tuturor celor singuri. Mai presus de orice, Truman Capote nu face mo­rală, nu pretinde perfecţiune (de­cât -am impre­sia- de la însuşi scriitorul din el!), ne acceptă fragili şi derutaţi, dar niciodată stupizi şi banali. De nelipsit din orice bibliotecă respectabilă, cărţile sale conţin poezia Sudului american, vertijurile new-yorkeze, dar şi fulguranţa unor personaje deviante care ne amintesc de Diane Arbus.

Recomandările redacției