dansatorSe pare că primăvara vine mai repede anul acesta aşa că, împreună cu Anca Giura am stabilit să schimbăm şi noi titlul rubricii noastre cu ceva mai de sezon. Continuăm deci cu recoman­dările de lectură ale colaboratoarei mele. Astăzi cu o carte de proză scurtă: „Ceasornicarul dansator” de Liviu Drugă, editura Tracus Arte, 2012.
Nu se putea să nu marchez metamorfoza primăvăratică a numelui de rubrică: ,,Literatură hoinară”, printr-o recomandare de carte atipică. În fond, încă nu m-am adresat prioritar amatorilor de literatură fantastică şi iată că s-a  şi ivit prilejul adecvat.
Câte n-a inventat omul ca să pă­călească Timpul sau mai precis scur­gerea inexorabilă  a acestuia! Cu sigu­ranţă la aşa ceva pare să se fi gândit autorul când şi-a intitulat volumul de povestiri fantastice (aberantastice, cum îi place dumnealui să spună), ,,Ceasornicarul dansator”. În fond,  nu toată arta derivă dintr-un exerciţiu de păcălire a Timpului?
Liviu Drugă este un scriitor bucureştean foarte la curent cu  pulsul li­teraturii contemporane, cea care a mi­grat pe internet. A fost copywriter, realizator de emisiuni tv, om de publici­tate şi mai nou se recomandă ca freelancer. Printre altele, alimentează şi un blog fermecător de inteligent. Dar a găsit vreme deopotrivă ca să scrie o carte de povestiri înspre care atrage cititorii prin divagaţiile imaginaţiei, precum şi prin stilul glumeţ, subtil.
,,Dansatoarele de tango nu se privesc în ochi niciodată, când dorm” este doar una dintre butadele superbe ale  volumului de povestiri semnat de Liviu Drugă. Nu se privesc în ochi pentru că sunt hipnotice aşa cum şi autorul s-a lăsat hipnotizat benevol de jocul stilistic cu ideile şi a plăsmuit perso­naje savuroase, plecate în aventuri incredibile, din alte lumi. Pe parcursul năstrușnic al lecturii ne întâlnitm cu Hipolit Ghionoaie devenit Apolodoreanu, cu Şoricelul Roz din Ţara Glossy (cel care putea vedea dezbrăcate toate femeile frumoase de pe Terra), ascultăm Păsările de Şoapte, poposim la Fabrica de Exagerări Forjate. Şi câte şi mai câte. Dar oare aventurile de prin lumea virtuală sunt de neglijat? Mărturisesc că îmi plac mult pasajele în care Liviu Drugă ia peste picior, dar o face cu atâta fineţe, abilităţile de homo ludens ale contemporanilor. Conectaţi la calculatoare, ei  întreprind călătorii pe net, îndrăgostiri pe net, zilnice dezamăgiri şi irosiri, inutile comentarii. Şi-n tot acest timp pierd controlul timpului, care se scurge, se scurge, se scurge. Însă pentru cititorii acestei cărți nonconformiste timpul se va scurge cu mare folos, cu binevenite relaxări și sugestii precum: ,,-Să știți că eu mă bazez pe nuditatea dumneavoastră, domnișoară, îi spuse sigur pe el bărbatul și își lovi cizmele verzi de cauciuc între ele, scuturându-le de zăpadă. Abia acum înţeleg de ce se spune că eşti beat ţăndări. Îţi rămâne mereu o ţandără de luciditate care să îţi fie de folos la o adică, în caz de pericol. Şi noi cam în aşa situaţie suntem, ce să mai… Că ne sminteşte atâta aşteptare înfri­gurată… Dar ştiţi, nu e corect când zice lumea ,,şi-a băut minţile”, eu nu sunt de acord cu asta… Mereu trebuie să bei cu cap, să găseşti cea mai  bună cărare pe care să te rătăceşti. De aia când mă îmbăt cu proştii, că mai fac şi eu din astea, încep să tac, şi tac, şi tac până nu mă mai opreşte nimeni din tăcut… Din tăcut da, da, nu din tăcere, că la mine tăcerea e lucru grav …Dacă vă e frig, aş putea să vă dau o cizmă, ieri le-am cumpărat, nu cred că au început să pută…Parcă ştiam că aşa o să mi se întâmple…”
Anca Giura

Recomandările redacției