Literatură la o ceaşcă de ceai, rubrică de recomandări de lectură cu Anca Giura

2
399

leoColaboratoarea mea Anca Giura vă propune în această săptămână un volum de poezie al regretatului Alex. Leo Şerban. Sper să vă placă şi nu uitaţi că aşteptăm comentariile voastre pe contul de facebook sau pe site
„Alte camere, alte glasuri de ieri”
de Alex. Leo Şerban,
Editura Pandora M, 2011
De multe ori ne este teamă (ruşine?) să ne vădim sensibili. Poate   c-a sosit vremea să mă adresez foarte direct degustătorilor de poezie și să recomand un poet puțin cunoscut (în cali­tate de poet) și ultracunoscut ca și connaisseur de cinematografie. ,,M-am chinuit o viaţă întreagă să nu arăt că pot scrie poezie, am lucrat mult la imaginea mea de om lucid, dur, în aşa fel încât să nu se prindă nimeni că aş putea fi şi altfel, că aş putea fi sensibil”. Sunt cuvintele celui mai important critic român de film al ultimelor trei decenii, Alex Leo Șerban, mort prematur pe 8 aprilie 2011.
Presimţindu-şi sfârşitul, fără a face însă caz de acest lucru, Alex. Leo Şerban se decide cu puţină vreme înaintea morţii să publice poemele secrete pe care le-a adunat vreme de peste două decenii în trei caiete manufacturate. Având mereu angoasa lucrului definitiv ce n-ar mai suporta revizitare, am putea spune că numai spectrul morţii l-a putut decide pe artist să-şi dea obolul sensibilităţii. Pentru ca hotă­rârea să fie dusă până la capăt, pe patul de tratament, la Balş şi la Fundeni, Alex. Leo Şerban face toate selecţiile şi retuşurile necesare alcătuirii volumului de faţă. Poate nu întâmplător, culoarea care se regăsește cel mai mult în poeme va fi, discret încastrată, culoarea cenuşii. Artistul va lăsa cu limbă de moarte să fie incinerat, iar cenuşa lui să fie risipită în Toscana, al său locus amoenus.
Pe deplin conştientă de acel ,,je ne sais quoi” al personalităţilor distincte, expresive şi fermecătoare, n-aş fi capabilă să-l definesc pe Alex. Leo Şerban într-o frază. Dar dacă ar fi s-o fac totuşi, aş împrumuta una, foarte inspirată, a Svetlanei Cârstean: ,,părea din lumea aceasta, cea mai recentă, cea mai post-mo­dernă, dar era un soi de fost-modern şi mai degrabă un permanent-contemporan, pentru că trăia dincolo de modernitate, ca dincolo de bine şi de rău.’’
Cât despre poemele lui Alex. Leo Şerban le-aş defini ca post-parnasiene, ivite din contemplaţia ţesăturii lucru­rilor, din clipe de emoţie, din instantanee fotografice şi livreşti. Majo­ritatea au culori fauve-iste, intense. Fără a fi nihiliste, ci mai degrabă mici celebrări ale vieţii, cu inserţiile unui fin degustător de filme, poemele din volumul ,,Alte camere, alte glasuri de ieri” respiră un aer de elegantă nostalgie, ca nişte poeme-fotografii în rame de argint patinat. Un ,,…la ce bun?” estet şi tandru asezonează florilegiul în vreme ce autorul se teme că memoria se va irosi ca un abur, iar cărţile vor ajunge pradă uitării. În tot acest univers incert, ,,doar eu/ în muzeu/ aşezat într-un confortabil fotoliu bleu/ îmi amintesc/ aceste lucruri învechite şi vagi”.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.