UTA Arad și CFR Cluj s-au întâlnit sâmbătă seara în cadrul etapei cu numărul 26, pe Stadionul „Francisc Neuman” din Arad, iar campioana a câștigat la limită, scor 1-0. Golul a venit după un corner executat perfect de către Ciprian Deac către Paulo Vinicius, care a înscris în minutul 68, cu capul.

Atacantul echipei UTA, Liviu Antal, s-a declarat extrem de nemulțumit după partida cu CFR Cluj pe teren propriu, scor 1-0.

Liviu Antal este deja concentrat pe următorul meci și încearcă să uite de eșecul cu CFR. Acesta a vorbit și despre rezultatele pe care și le dorește împreună cu UTA în acest sezon din Liga 1.

Știam că ne așteaptă un meci greu, cu o echipă bine organizată, care își creează ocazii. În seara asta, cel puțin până la gol, cred că nu au avut prea multe ocazii. S-a decis la o fază fixă. E păcat, pentru că muncești mult și o fază fixă poate să decidă meciul.

Trebuie să ne revenim foarte repede, să uităm acest meci și să ne concentrăm pentru următorul meci și la sfârșitul acestui campionat să ieșim cu capul sus. Pentru noi, important este să rămânem în prima ligă. Nu trebuie să fim concrentrați pentru a ajunge în primele șase, ci să scoatem maximum din fiecare meci”, a spus Liviu Antal, la flash-interviurile de după meci.

După înfrângerea cu campioana en-titre a României, UTA rămâne pe locul 8 în clasament, cu 33 de puncte, și întrerupe seria de cinci meciuri fără eșec în Liga 1. Însă, din urmă vine FC Argeș, echipă aflată acum pe locul 9, cu 30 de puncte care urmează să joace în această zi (luni), cu Poli Iași, ultima clasată.

Iată care sunt realizările lui Liviu Antal de până acum:

Două goluri în 10 meciuri a reușit să înscrie Liviu Antal pentru UTA Arad, în actuala ediție a Ligii 1; 48 de goluri a marcat Liviu Antal pentru Zalgiris Vilnius în prima ligă din Lituania, din 2017 până în prezent; 85 de meciuri a adunat Liviu Antal în prima ligă din Lituania; trei trofee a cucerit Liviu Antal în Lituania, titlul de campion în 2020, Cupa în 2019 și Supercupa în 2020; două trofee a câștigat Liviu Antal și în România: titlul de campion (2010-2011) și Supercupa (2011-2012), ambele cu Oțelul Galați; Concordia, FCM Târgu Mureș, Oțelul Galați, FC Vaslui, Genclerbirlgi, Jerusalem, Hapoel Tel Aviv, Pandurii Târgu Jiu, CFR Cluj, Zalgiris și UTA Arad sunt echipele la care a activat Liviu Antal.

Recomandările redacției