– Date fiind toate opțiunile (10! –sic) pe care le au alegătorii, de ce ar alege oamenii sa vă voteze ca primar al oraşului Curtici? Pe dumneavoastră, Liviu Brînzan și nu pe altcineva…
– Datele problemei stau cam așa: după aproape trei mandate ale fostului primar A. Aniței, de manipulare a opiniei publice, a denigrării mele și a inducerii în eroare a curti­cenilor prin publicaţia ,,Gazeta de Curtici”, contracandidaţii mei la Primărie, nouă plus unul, care poartă alt nume, dar este în fapt A. Aniței au prins curaj, dar și o conjuctură favorabilă. Repet, asta în condițiile în care multi cetățeni ai orașului nu cunosc adevărul, inclusiv contracandidații onești ai mei.
– Despre ce adevăr vorbiți, domnule Brînzan?
– Unii dintre contracandidații mei au fost și au rămas încă sub comanda A. Aniței ca să spun așa, legați prin niște fire invizibile, dar atât de puternice și care-i  transformă  de fapt  în  niște marionete. Acum se vorbește de schimbarea clasei politice, de oameni noi care au o altă viziune. Eu cred însă că nu poți spune că oamenii sunt buni și corecți, iar  partidele corupte. În fond ele sunt formate din oameni. Așadar, atenție mare oameni bun ce votați, căci și partidele vor fi imaginea fidelă a oamenilor pe care–i votați.
– Aţi fost patru ani consilier. Un cârcotaş ar spune: cu ce folos?
– Da, pe undeva e justificată mirarea. Pe de altă parte, nu putem nega realitatea. Nici nu vreau acest lucru pentru că nu am nimic de ascuns. Trebuie să recunosc că  nu am făcut mare lucru,  nu pentru că nu am vrut, dar nici nu se putea mai mult. Adevărul este că am fost o voce singulară în acest consiliu în care primarul A. Aniţei avea o majoritate covârşitoare, copleşitoare, chiar strivitoare, un adevărat monopol de putere. Iar consecinţa acestei stări de fapt  este că fiecare curticean poate vedea cu ochii lui şi judeca ce s-a făcut  şi, mai ales ce nu s-a făcut.  Investiţii scumpe, dar de proastă calitate. Dar un prim-pas, un prim-obiectiv, ce părea imposibil, a fost atins deja. Mă refer la înlăturarea primarului A. Aniţei şi cu ajutorul ziarului propriu „Băile Curtici“.
– Alţii ar spune că nu sunteţi curti­cean din naştere…
Nu noi alegem unde ne naştem. Dar cred că eu şi familia mea am dovedit statornicie prin faptul că pe toată perioada de funcţionare a ştrandului am stat acolo zi şi noapte. Asta cu preţul renunţării la alte activităţi ale mele, pentru a fi aproape de cetăţeni de nevoile şi aşteptările lor.
Eu chiar am adus la bugetul local prin taxe şi impozite, de-a lungul anilor,  peste două milioane de lei. În fiecare an din cei zece, am plătit redevenţe, taxe şi impozite locale  în valoare de 60.000 de lei. Iar prin asta, eu cred că am fost un bun cetăţean, un bun curticean aş îndrăzni să spun, pentru că eu am avut domiciliul fiscal al firmei mele aici în oraş şi nu în altă parte. Din păcate aceşti bani nu au fost folosiţi de către administraţie oraşului în proiecte cu adevărat importante pentru oameni. Eu ca primar voi schimba radical acest lucru. Toţi curticenii ştiu că timp de zece ani am condus, zic eu cu rezultate foarte bune, Ştrandul Aqua Magic. Iar curticenii, în marea lor majoritate au fost foarte mulţumiţi de felul cum am dezvoltat de la an la an această investiţie. Şi dacă tot am amintit de performanţă mai amintesc că am fost implicat şi în sport, la echipa noastră de suflet Frontiera Curtici. Cât timp am fost eu acolo, echipa era pe locul doi, cu şanse reale de promovare în liga a doua. Acum echipa se zbate într-un nemertitat anonimat, iar o vină o are şi actuala administraţie a oraşului. Un anonimat pe care îl voi face uitat când voi deveni primar. Vom aduce echipa acolo unde-i este locul, adică în eşaloanele superioare.
– Şi oamenii credeţi că văd aceste lucruri?
– Eu îi ştiu pe curticeni oameni gospodari, aşezaţi şi cu o gândire sănătoasă. Şi vor observa că după 12 ani, adică după trei mandate de primar nu prea s-a făcut mare lucru. Pentru ei, pentru binele oraşului. Vor vedea că banii lor s-au scurs precum apa pe nisip. Şi sunt convins că oamenii  vor taxa toate acestea  la 5 iunie prin votul lor.
– Aşadar sunteţi o opţiune de… nota zece?
– Nu are rost să fac apel la o falsă şi mimată modestie. Curticenii sunt oameni inteligenţi şi ştiu să separe oamenii falşi de cei integri. Iar eu sunt un om integru şi sunt opţiunea cea mai bună.
Iar eu ca independent am avantajul enorm că nu trebuie să fac politica partidului.  Tocmai de aceea m-am eliberat de „chingile“ şi limitările pe care ţi le impune calitatea de membru de partid.  Eu singur pot să fac ceea ce cred.  Nu doar zic şi rămâne zis. Iar dovezile sunt aici, în Curtici şi sunt făcute pentru oameni. Aşadar eu chiar pot veni cu fapte. Fapte care se văd, care rămân. Lucruri care stau şi azi în picioare şi cu care mă mândresc. Spre deosebire de alţii, care au în spate doar vorbe goale. Eu am făcut, fac, ştiu, pot şi vreau. Sunt, până la urmă o opţiune de nota zece. Singura viabilă.
Candidat independent Liviu Brînzan –
cod unic de identificare AEP 24161316

Recomandările redacției