lizica

Afirmația de mai sus este rostită de d. Lizica Mihuț, dialogând despre ”credibilitate și echilibru” și despre cum ”omul poate deveni adjectiv”. Propoziția se contituie ca un elegant omagiu adus celor care finisează viitorul. Sunt în volumul ”Trepte în timp” 39 de interviuri ale unui reprezentativ om de cultură al Aradului, stimulate de întrebările incitante ale publicistului  Andrei Ando.  Alegerea, ca interlocutor, a prof. univ. dr. Lizica Mihuț derivă din prestigiul pe care și l-a dobândit, alcătuindu-și viața din cărți și evenimente referențiale pentru împlinirea unui destin public. Adeseori, discursul alunecă spre considerații aforistice ori învățături tâlcuitoare: ”Nu există un om care să își dorească să fie rău, ci doar căderea lui spre rău este mai puternică, mai voluptoasă, mai tentantă, mai puternică decât aspirația lui spre bine”; ”Fericirea nu poate să fie de durată, ea ține numai o clipă”; ”A fi diplomat înseamnă a avea un zâmbet”; ”Prietenia ivită peste noapte se stinge repede”, ”Fiind mereu deschis spre alții, te construiești continuu pe tine însuți” etc. Farmecul lecturii este întreținut de frumusețea limbajului fericit că se anină într-o idee generoasă.

Cartea ”Trepte în timp” este astfel gândită, spre a reconstitui biografia intelectuală a unui om de cultură, călăuzit spre monografierea instituției condusă de fostul Rector și actualul Președinte al Consiliului Academic al Universității ”Aurel Vlaicu” din Arad. Cu întrebări subtile, unele convenționale altele incomode (și provocatoare), Andrei Ando negociază cu rafinament analitic setul de întrebări, astfel ca răspunsurile Lizicăi Mihuț să deseneze cât mai real strategiile de îmbinare a vocației omului cu efectele acesteia în împliniri și fapte de succes public.

Evitând riscul participării la un dialog spontan, televizat ori apărut în presa scrisă, repondentul – el însuși om de presă – reușește să contureze un profil uman seducător printr-un limbaj șlefuit, redesenând coordonatele unei vieți și dimensiunile reale ale unei activități vizibile într-o excepțională scriitură și  o referențială instituție.

Cititorul ”dialogurilor” va putea intra în laboratorul de creație al ”scriitorului”, în cele peste 1 000 de articole ”instantanee”, vreo 50 studii academice, despre cele 10 volume de gramatică ori cursuri universitare, dar mai ales despre cele 8 000 de pagini referitoare la ”Aradul teatral” și teatrul transilvan, precum și la 15 anuare despre Universitatea ”Aurel Vlaicu”.

Omul și faptele sale sunt reconstruite/ restituite într-o carte ispititoare, atrăgând cititorul la o lectură agreabilă, întreținută de căldura cuvântului, eleganța exprimării și mai ales de bogăția evenimentelor descrise. Atentă la fiecare cuvânt, la nuanțele semantice, Lizica Mihuț nu este un converseur comod (”trece de la tonul polemic și dezarmant la o notă jovială” – A. A.), dar are un rafinament elegant în a întreține (și menține) interesul cititorilor (ascultătorilor) spre a-i atrage provocator la un co-dialog, dislocat dincolo de ecoul cuvintelor.

Volumul ”Trepte în timp” se încheie cu justificări imagistice, sub forma unui set de fotografii dintre cele mai relevante, care cu mesajul lor argumentativ și aroma mărturisitoare de evenimente reprezentative transmit o idee: împletirea biografiei omului cu evoluția Universității ”Aurel Vlaicu”. Textul dialogat oferă informații și documentație pentru realizarea unei monografii despre Lizica Mihuț, iar cartea (condiții grafice de excepție: design: Cătălin Latiș, iar editor: Ion Cocora) se constituie ca un volum original prin textualizarea și spontaneitatea discursului.

Anton Ilica

Recomandările redacției