Comuna Cermei se află situată în Câmpia Teuzului, în Bazinul Râului Sartiş, are o suprafaţă de 12187 hectare şi este formată din satele: Cermei – sat reşedinţă de comună situat la o distanţă de 67 km faţă de municipiul Arad, Avram Iancu şi Șomoşcheş. Prima atestare documentară a localităţii Cermei datează din anul 1429. Satul Avram Iancu este atestat documentar în anul 1828 şi Somoşcheş în anul 1332.
Comuna Cermei este deservită şi de linia ferată Arad-Ineu-Cermei. Aici străbatem străzi largi, trecem pe lângă construcţii noi, cu zone verzi şi flori multicolore.
Pe vatra veche a satului, situată la sud de actuala a existat o biserică de lemn despre care în conscripţia lui Sinesie Jivanovici din anul 1755, aflăm că avea hramul „Sfântul Mucenic Dimitrie” şi era foarte veche, credincioşii fiind hotărâţi a-şi construi un alt lăcas de cult.
Posibil ca după sistematizarea satului întâmplată în anul 1824 să se fi construit o altă biserică. Actuala biserică edificată din piatră, între anii 1875-1881 are hramul celei vechi.
După 1989, comunitatea a înce­put edificarea unui nou lăcaş de cult târnosit la 28 iulie 2002. În apropierea actualei clădiri a liceului, la nr. 267, se găseşte una dintre cele mai vechi şcoli din judeţul Arad, atestată documentar din anul 1793.

Recomandările redacției