OLYMPUS DIGITAL CAMERAGheorghe Popa de Teiuş, 1 Decembrie şi Vasile Milea sunt străzi din municipiul Arad, situate chiar în centrul oraşului, iar în trecut fiecare arădean putea fi ţanţoş de aceste locuri, pe care le arăta cu mândrie oricărui vizitator venit de prin alte oraşe ale ţării sau chiar din străinătate. Arhitectura clădirilor care se îmbină perfect cu spaţiul verde şi copacii de pe marginea trotuarelor, oferind astfel posibilitatea locuitorilor şi trecătorilor să respire aer curat, amplasamentul central al străzilor şi încărcătura istorică şi culturală a locului, sunt realizări care, în mod cert, nu aparţin actualei administraţii locale.
Actualei administraţii locale îi apar­ţine, eventual, ruşinea locuitorilor întregului municipiu precum şi revolta acestora pentru halul în care arată acum străzile. „Toate cele trei străzi au fost «uitate» complet de primărie, de-a lungul anilor. Pentru a scăpa probabil de furia arădenilor, primă­ria a găsit soluţia salvatoare de a trece străzile în anul 2011, în administrarea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, prin Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii. Culmea este că după ce nu a făcut nimic bun pe aceste străzi, timp de ani de zile, tot primăria strigă acum că Guvernul poartă vina pentru halul în care sunt întreţi­nute. Chiar dacă, să zicem că aşa este, autorităţile locale puteau găsi o altă soluţie pentru a reabilita străzile, mai ales că nu sunt lungi“, ne-a declarat Bujor Buda, care locuieşte pe una dintre aceste străzi.
1 Decembrie este o stradă situată chiar în centrul oraşului, care face legătura între Bulevardul Revoluţiei şi Bulevardul Decebal. Strada este extrem de populată atât de maşini cât şi de pie­toni. „Îmi place că s-au vopsit parcările, iar cei care se ocupă de ele dau un extraordinar spectacol de zel, de fiecare dată când apucă ocazia. Sunt dotaţi cu aparate foto, de filmare, de zici că se toarnă vreo producţie hollywoodiană, şi nu iartă pe nimeni. Condiţii însă nu prea îţi oferă, în afara unui loc expus oricând la vreun accident. Mai bine ar fi plombat gropile de pe drum. Ne aflăm în mijlocul unui oraş cu pretenţii occidentale, însă gropile de pe centru contrazic acest lucru“, ne-a declarat Victoria Lasc.
Echipaj montan pe Gh. Popa de Teiuş
Gheorghe Popa de Teiuş este o altă stradă bătută de soartă şi situată în centrul Aradului. Dacă şoferii sunt mulţumiţi doar de zgâlţâielile produse de gropile scuipate, doar în parte, şi parcă în batjocură, de un strat finuţ şi firav de asfalt, în schimb pietonii ar trebui înştiinţaţi, încă de la intrarea pe stradă, să poarte echipament montan. Trotuarele arată ca după bombardamente. „Îţi poţi rupe picioarele fără nici un efort dacă nu eşti extrem de atent pe unde calci. În zonă locuiesc foarte multe persoane vârstnice care se pot dezechilibra foarte uşor pe asemenea trotuare“, ne declară Dana Şuteu. Un alt pieton, Stelian Cocoş, ne povesteşte cum „în urmă cu câţiva ani mă aflam la muncă într-un oraş neînsemnat din Spania. Mi-a rămas în memorie un proces de pe urma căruia o doamnă a câştigat o sumă importantă de bani, după ce a fost despăgubită de administraţia locală. Femeia îşi lucsase glezna în timp ce păşea pe un trotuar din oraş, din cauză că păşise într-o mică groapă apărută în pavaj. Primăria a încercat să se scoată, susţinând că femeia era încălţată necorespunzător, pentru că la momentul producerii incidentului purta pantofi cu tocuri înalte. Instanţa a dat câştig de cauză femeii, pe motiv că trotuarele ar trebui făcute astfel încât contribuabilii să fie în siguranţă, indiferent dacă poartă tocuri sau nu. Aş fi curios dacă în Arad ar avea loc astfel de procese, câţi bani ar fi nevoită primăria să aloce pentru despăgubiri. În acest caz, ar trebui să amplaseze o pancardă la intrarea în Arad, pe care să scrie: «În acest oraş este interzisă purtarea pantofilor cu tocuri»“.
Iadul de pe Vasile Milea
Dacă pe precedenta stradă ne simţeam ca la munte, Vasile Milea ne dă oportunitatea să redescoperim ambientul rural. Praful care învăluie toată strada, lipsa asfaltului şi spaţiul verde lăsat de izbelişte sunt doar câteva din tablourile acestei străzi.
Coşmarul celor ce locuiesc pe strada Vasile Milea, mai ales a celor ce locuiesc după Tribunal, spre numerele cele mari, este atât ziua cât şi noaptea. „Întâi, acum vreo şapte ani a dispărut restricţia de circulaţie ce interzicea accesul vehiculelor cu peste 1.5 tone. Deci, camioanele şi autobuzele au primit undă verde de a circula pe o stradă foarte îngustă din centrul Aradului. De atunci circulă într-o veselie tonajele grele, iar seismele fac să crape pereţii şi să curgă ţiglele, atunci când trec autobuzele ticsite. Tot pe Milea, în urmă cu cinci ani s-a schimbat reţeaua de gaz menajer, o lucrare uriaşă, cu săpături, utilaje grele şi camioane. Noroc că lucrarea a fost câştigată de o firmă din Deva. Meseriaşi adevăraţi, serioşi, ce nu s-au compromis făcând rabat la calitate. Au lucrat, s-au încadrat în termene şi asfaltul turnat mai dăinuie şi astăzi, lucrare executată exemplar, cu branşamente şi tot dichisul. A fost linişte o vreme, până când, prin iulie 2011 a început calvarul, iadul s-a dezlănţuit. Utilaje grele, excavatoare, camioane, apa­rate de sudură, o mulţime de maşini care fac zgomot, sapă, fac praf, sudează plastic şi metale, un şan­tier ce pare desprins din construcţia liniei de apărare Maginot. Numele vine de la ministrul de război fran­cez Andre Maginot 1920-1930. La fel, şantierul de pe Milea se poate numi şantierul celor care conduc astăzi Aradul. Şantier început efectiv în august 2011 şi neterminat nici acum. Echipa care a început, a făcut racordurile, a finalizat repa­raţia capitală a conductelor cu utili­tă­ţile bulevardului, au astupat oamenii şanţurile şi, din dispoziţie «de sus», au plecat, finalizarea fiind amânată. De ce? Pentru ce? Locuitorii au suferit o iarnă şi o pri­măvară infernală, cu gropile, cu şan­ţurile, cu trotuarele denivelate, ca după bombardament, cu nisip între dinţi şi cărat în case. În final, au venit maeştrii improvizaţiilor, ce au reparat şi alte străzi, vezi str. Abrud din Micălaca, ce s-au aliat iar la repa­rat, treabă ce merge la infinit“, declară Bujor Buda.

Recomandările redacției