primire 1 primire 2 spectacol 2 spectacol 1La sfârşitul lunii aprilie, în ajunul Sărbătorilor Pascale, oraşul Lipova a fost vizitat pentru a unsprezecea oară de prietenii francezi din Salindres, reprezentând Asociaţia „Le Pont de l’amitie Salindres-Lipova”; în acest an a fost rândul lipovanilor să-şi primească şi să-şi găzduiască vechii prieteni şi corespondenţi francezi. Delegaţia franceză a sosit în 23 aprilie, sejurul la Lipova fiind până în data de 27 aprilie. Delegaţia fraceză – compusă din 46 de persoane: 28 adulţi şi 18 copii – a fost întâm­pinată marţi seara de corespondenţii şi prietenii români care i-au găzduit pe francezi pe timpul şederii lor la Lipova.
Bucuria revederii a fost cu atât mai mare cu cât vizita francezilor a fost una aniversară: în acest an se împlinesc 20 de ani de la prima venire a unei delegaţii din Franţa la Lipova.
Sejur deosebit
Programul vizitei francezilor la Lipova a fost unul foarte încărcat, În fiecare din cele 5 zile oaspeţii au avut pregătite diverse activităţi, unele dintre ele fiind surprize. Miercuri, prima oprire a fost la Muzeul Orăşenesc Lipova, unde, pe lângă vizitarea muzeului, oaspeţii au avut surpriza să vadă pentru prima dată de când vin în România cum se încondeiază ouăle de Paşte, operații realizate de două reprezentante din Bucovina. Oaspeții francezi au consi­derat acest obicei „o artă minunată“. Fiecare dintre oaspeţi a achiziţionat câte­va ouă ca amintire, pentru a le arăta familiilor şi cunoştinţelor din ţara lor.
Primirea făcută de însuși primarul Lipovei
După vizitarea Muzeului a urmat vizita la Primăria Oraşului Lipova. Aici a avut loc primirea oficială, grupul francez fiind întâmpinat de Mircea Jichici – primarul oraşului Lipova, Paul Dobrescu – administrator public, Adela Popescu – consilier în Cabinetul Primarului, profesor Doina Lungu, precum şi de o parte dintre reprezentanţii Consiliului Local Lipova. De asemenea au participat și reprezentanţi ai celor două licee din Lipova: profesor Aliodor Drăgan – director al Grupului Şcolar Atanasie Marie­nescu, profesor Ususan Cristina şi profesor Oviduţa Berindei – director Liceu Sever Bocu.
Toţi cei 46 de oaspeţi fancezi, copii şi adulţi, au fost prezenţi la întâlnire, delegaţia franceză fiind reprezentată de Josette Duny – preşedinte al Asociaţiei „Le Pont de l’amitie Salindres-Lipova” precum şi de reprezentanţi ai primăriilor din Mejannes les Ales, Rousson şi Salindres. De asemenea, în sală au fost prezenţi şi alţi reprezentanţi ai liceului din Salindres, precum şi re­pre­zentanţi ai Clubului Richeliu, fiecare dintre aceştia fiind implicaţi în relaționarea franco-română de la început.
Discursurile reprezentanților delegațiilor
Delegaţia franceză a fost invitată în Sala de Şedinţe a Primăriei Oraşului Lipova unde s-au ţinut discursuri, atât din partea gazdelor cât şi din partea reprezentanţilor „Asociaţiei Podul prie­teniei Salindres – Lipova” şi a primăriilor ai căror reprezentanţi au fost prezenţi în sală.
Cuvântul de salut a fost adresat de Primarul Oraşului Lipova, Mircea Jichici, care le-a urat bun venit prietenilor francezi şi le-a mulţumit pentru tot ceea ce au reuşit să realizeze timp de mai bine de 20 de ani. El a dorit ca discursul său să îl transmită în întregime în franceză, ceea ce a reprezentat o adevărată surpriză. Întregul grup francez a apreciat foarte mult extraordinarul gest, fiind plăcut… uimiţi de cât de bine vorbeşte limba franceză primul edil lipovan, surpriza fiind cu atât mai mai mare cu cât a fost prima întâlnire a edilului cu delegaţia franceză.
La rândul lor, fiecare dintre reprezentanţii delegaţiei franceze a transmis cele mai bune gânduri prietenilor din Lipova şi mulţumiri pentru tot ceea ce au pregătit, precum şi pentru tot ceea ce au realizat de-a lungul anilor.
La final a avut loc salutul oficial, au fost împărţite cadouri oficiale din partea ambelor delagaţii, română şi franceză, au fost făcute fotografii.
Întâlnirea de la Primăria Oraşului Lipova a fost urmată de masa de prânz, asigurată de directoare a Liceului Sever Bocu, profesor Berindei Oviduţa, la cantina liceului. Aici, oaspeţii au fost aşteptaţi cu preparate tradiţionale româ­neşti şi cu un… mini-spectacol surpriză pregătit de Formaţia „Lipovana”.
Spectacol franco-român
Ziua de 24 aprilie nu putea să se finalizeze mai potrivit decât cu un spectacol franco-român, pregătit de repre- ­zentanţii Clubului Copiilor şi Elevilor din Lipova: directorul Tusa Zoltan, profesor Camelia Iordache, profesor Iosif. Ei au fost ajutaţi de elevii de la Grup Şcolar Atanasie Marienescu, coordonaţi de profesor Cristina Ianculescu. Întâlnirea a fost pregătită în detaliu pentru ca spectacolului să nu-i lipsească nimic. Înainte de începerea lui au fost ţinute scurte discursuri.
Spectacolul a fost deschis de copiii lipovani care i-au primit pe francezi cu cântece în limba franceză, o mică scenetă după cunoscuta fabulă Greierele şi Furnica a lui La Fontaine iar la final oaspeții au fost… „surpinşi“ cu un dans aerobic realizat de fetele Clubului Copiilor Copiilor şi Elevilor din Lipova, coordonate de profesor Papp Iosif.
Elevii francezi au oferit, de asemenea, un scurt spectacol de dans și cântece în limba franceză. Finalul spec­tacolului a transformat sala într-o adevărată discotecă, cu lumini difuze şi muzică pe toate gusturile. Delegaţia franceză a fost foarte încântată de tot ceea ce au avut ocazia să vadă la Lipova dar mai ales de primirea extraordinară de care au avut parte, în fiecare din locurile vizitate.
Ca urmare le-au transmis lipovanilor că „pentru ei este o mare onoare să viziteze oraşul Lipova de fiecare dată, acesta reprezentând o a doua casă pentru ei, această prietenie atât de valoroasă, devenită deja o tradiţie, va continua mult timp de acum încolo“.

Lasă un răspuns

Recomandările redacției