Beneficiind de un bagaj informaţional solid, acumulat şi manifestat pe parcursul procesului educational, de dragoste pentru lectură şi creativitate, eleva Diana Ioana Hărăbor, din clasa a VI-a C, Colegiul Tehnic de Construcţii şi Protecţia Mediului – Arad, a obţinut locul I la Olimpiada Lectura ca Abilitate de Viaţă, etapa judeţeană, (ciclul gimnazial), desfăşurată pe data de 29.01.2017, între orele 10-13, la Liceul de Arte Sabin Drăgoi din Arad. În competiţie au intrat aproape 400 de elevi din judeţ şi municipiu, dornici de afirmare. În curând (nu s-a stabilit încă data exactă), performera noastră îşi va dovedi competenţele cultural-literare, prin participare la Etapa Naţională a olimpiadei mai sus-amintite.
Fire ambiţioasă şi energică, Diana a ridicat ştacheta performanţei la un nivel impresionant, oferind colegilor ei un exemplu de urmat, iar dascălilor care au intruit-o motive de satisfacţie profesională.
Succesul Dianei a fot posibil şi datorită infrastructurii educaţionale ofertante, pusă la dispoziţia elevilor de către corpul profesoral al Colegiului Tehnic, creându-se oportunităţi de dezvoltare personală pentru tinerii pe care îi instruiesc, şansa de a dobândi abilităţi cognitive şi psiho-emoţionale, pe care unii dintre ei reuşesc să le valorifice atingând excelenţa.
Este cazul Dianei Hărăbor, pe care o felicităm şi îi dorim să se intoarcă de la Etapa Naţională cu un premiu pe măsura meritelor ei.
Prof. Ramona Lazăr
Actualitate 14
Cursuri gratuite de „Școala Părinților” la Camera de Comerț Arad
citește mai mult »