Locurile de parcare din jurul stadionului UTA vor fi insuficiente

0
450

Foarte puțin timp ne desparte până la debutul noului sezon forbalistic. De această dată, va fi admisă și prezența spectatorilor. Desigur cu respectarea unor cerințe sanitare. Am sesizat, cu mult timp în urmă, faptul că parcările de la stadion sunt total insuficiente. Iar numărul acestora este și mai mic decât cele prevăzute în documentație. Oricum erau prea puține și așa. Dar, care sunt câteva date tehnice ale stadionului? „Terenul aferent Stadionului Municipal – Arena Francisc Neuman este situat în municipiul Arad, pe str. Frații Neumann nr. 2, înscris în CF nr. 316036 Arad, nr. cad. 316036 și CF nr. 304254 Arad, nr. cad. 14540, în suprafață de 30.976 mp, respectiv 623 mp.  Stadionul Municipal – Arena Francisc Neumann este alcătuit din teren (suprafață de joc, spații verzi + 201 locuri de parcare), construcții, instalații și dotări aferente, care intră în componența sa și 11.115 locuri în tribuneˮ. Amintim că Stadionul Municipal – Arena Francisc Neuman este proprietatea municipiului Arad și se află în administrarea Consiliului Local al Municipiului Arad. Ar mai fi de observat că în documentație se spune că stadionul este conform normelor UEFA pentru categoria a patra. Se scrie negru pe alb că trebuie asigurat un loc de parcare pentru mașini la 30 de spectatori. Asta înseamnă 370 de locuri, la capacitatea de 11.115 locuri în tribune. Cum spuneamr în aceleași documente se vorbește de 201 locuri de parcare.  În cea mai proastă ipoteză, la un meci normal, fără un afiș de top, vor fi cel puțin 3.000 de spectatori. Ăsta este un scenariu ponderat. Dintre aceștia, este de așteptat ca măcar unul din trei  oameni va veni cu mașina personală la meci. Așadar, tot Calea Victoriei și zonele adiacente vor fi umplute cu mașini parcate în timpul meciurilor. Care vor „frâna“ și mai mult traficul auto și așa foarte greoi, mai ales pe arterele principale ale Aradului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.