La data de 23 mai, Poliția municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată despre faptul că două persoane, Molnar Beata, în vârstă de 30 de ani și prietenul acesteia, un bărbat de 43 de ani, s-ar fi deplasat la data de 21 mai, în jurul amiezii, înspre localitatea Răchițele, comuna Mărgau, nerevenind la domiciliu până în prezent.

În baza sesizării, la data de 23 mai a.c., la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj au fost demarate cu operativitate activități de căutare în privința acestora, precum și a autoturismului cu care aceștia s-ar fi deplasat.

Din verificările efectuate până în prezent rezultă că autoturismul folosit pentru deplasare a fost observat la data de 22 mai a.c., în jurul orei 11.00, în localitatea Aleșd, județul Bihor, circulând pe direcția Cluj-Oradea.

Date cu privire la autoturism – marca Dacia Logan, culoare gri metalizat, număr de înmatriculare AR-51-LAC.

Persoanele care pot furniza informaţii despre autoturism sunt rugate să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliţie sau să apeleze gratuit 112!

CRIMA: https://www.glsa.ro/un-fost-profesor-universitar-aradean-este-principalul-suspect-al-unei-crime-oribile-savarsite-in-bihor/?fbclid=IwAR0zGdsr0XmsHDa79zRb6UPQm-2XVuLlFzOJt2bqx7OXqqPjjKitd5Py2k8

Un fost profesor universitar arădean este principalul suspect al unei crime oribile săvârșite în Bihor

Caz șocant în Bihor, unde o tânără clujeancă a fost găsită fără suflare în zona unei benzinării din Cornițel. Se pare că principalul suspect este un arădean, care a fost chiar iubitul victimei.

Molnar Beata este numele victimei a cărui trup a fost găsit de autorități. Potrivit surselor din cadrul anchetei, aceasta avea leziuni multiple la nivelul feței.

Totul a început când aceasta a fost dată dispărută după ce a mers în weekend, într-o excursie, împreună cu iubtitul ei, la Răchițele.

Familia victimei a anunțat poliția luni, 23 mai, sesizând că femeia a plecat în data de 21 mai cu prietenul ei înspre comuna Mărgău, localitatea Răchițele și niciunul nu a mai revenit.

Prietenului victimei este un arădean de 43 de ani, Bone Ferenc, fost cadru didactic la Universitatea Sapientia din Cluj-Napoca. Acesta a fost condamnat în luna martie 2021 (sentință care nu este definitivă) la pedeapsa de 1 an şi 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe după ce și-a bătut prietena de atunci în plină stradă. Întreaga agresiune a fost surprinsă de camerele de supraveghere, iar în urma acesteia Bone Ferenc a fost concediat de la universitate.

În momentul de față, bărbatul este principalul suspect, iar polițiștii îl caută. Potrivit ziarulclujean.ro, telefonul mobil al bărbatului era deschis și a fost găsit în apartamentul acestuia din Cluj-Napoca., în timpul percheziției. Anchetatorii verifică acum dacă Bone Ferenc a trecut granița în Ungaria, unde a și lucrat pentru mai mult timp, conform bihon.ro.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Recomandările redacției