Logo-ul “Arad-Capitală Culturală Europeană”, pe bannerele Raliului Aradului

0
281

Steaua în șase colțuri, logo-ul proiectului „Arad – Capitală Culturală Europeană 2021“, care a fost anunțat ca fiind câștigătorul concursului lansat de în 16 aprilie, a apărut pe materialele de promovare încă din 7 aprilie, adică înaintea lansării concursului.

Organizatorii concursului pentru desemnarea logo-ului, Primăria Municipiului Arad și Asociația „Arad-Capitală Culurală Europeană“, au anunțat, într-o conferință de presă care a avut loc în 16 aprilie că, începând din această dată, se pot trimite lucrările pentru acest concurs.

Însă, în 7 aprilie, logo-ul anunțat ca și câștigător a putut fi văzut pe bannerul afișat la conferința de presă care anunța programul Raliului Aradului.

Pe acest banner, într-un loc central, a fost afișat logo-ul, cele cinci stele cu șase colțuri în cinci culori sub care s-a scris „Arad 2021“.

Raliul Aradului, ediția din 2014, a avut loc în perioada 8-10 mai, iar logo-ul respectiv a apărut și pe mașinile concurenților și pe bannerul care a fost postat în centrul Aradului, la ceremonia de prezentare a echipajelor și la festivitatea de premiere.

Mai mult decât atât, în 12 mai, la două zile după terminarea Raliului Aradului, organizatorii competiției pentru desemnarea logo-ului au anunțat, într-o altă conferință de presă, că termenul pentru predarea lucrărilor a fost prelungit, „ca urmare a solicitărilor venite din partea artiștilor care au solicitat care au apreciat că ar fi binevenită o prelungire a termenului pentru depunerea lucrărilor“.

Ceea ce s-a și întâmplat, termenul de predare a lucrărilor fiind prelungit până în 23 mai.

În aceeași conferință de presă, organizatorii concursului au precizat că vor anunța câștigătorul în perioada 2-9 iunie.

Caștigătorul a fost anunțat, joi, 19 iunie, în persoana artistului plastic Sorin Neamțu, care a propus ca și logo steaua în șase colțuri care déjà a putut fi văzută pe materialele promoționale ale Raliului Aradului.

În cursul zilei de joi, după anunțarea logo-ului câștigător, arădenii care îl mai mai văzuseră, au postat mesaje pe rețelele de socializare în care își exprimă indignarea față de modul în care a fost organizat concursul, adică Primăria Arad și Asociaţia “Arad – Capitală Culturală Europeană 2021”.

Imediat după anunțarea câștigătorului, arădenii, care mai văzuseră logo-ul, au postat mesaje pe rețelele de socializare în care își exprimă indignarea față de modul în care s-a organizat competiția.

„ Acum mai bine de o luna, pe 9 mai. Am postat o fotografie de la Raliul Araduli si ma întrebam daca avem sau nu logo pt. Capitala Culturală EUROPEANA 2021. Era o întrebare legitima din moment ce competiția era inca deschisă. (…) Regret, regret ca am tot spus ca acord o sansa, ca am tot sperat ca vor fi corecti, mai ales cand e vorba de o competitie INTERNATIONALA. Regret ca am sperat ca voi fi ascultat si ca imi va fi cerut ajutorul. Regret astea deoarece vroiam sa ajut, sa fac bine. Regret ca nu sunt acolo sa fi ales pe bune, corect si astfel sa se evite acesta situatie ce a fost generata din dorinta de a “multumi” anumite persoane.

Serios, de ce nu am fost consultati, de ce nu s-a votat de catre noi, aradeni, cei pe care ne va reprezenta acest logo?

Mai are rost sa spun ceva? Mai are rost faptul ca am cunoscuți care au înscris logo-uri si care practic au fost fraieriti.

Serios acum? De ce nu se putea face printr-un vot? De ce nu se putea sa fim corecti? De ce?

Multumesc pentru inca un motiv care sa ma impulsioneze sa devin mai bun, sa ajung undeva si sa arat ca putem fi corecti, cinstiti si ca meritam respect“, a scris Adrian din Arad pe blogul său.

Organizatorul concursului au precizat, vineri, că în regulamentul de concurs nu era stipulat ca lucrarea să nu mai fi fost folosită până în prezent.

Ştefana Mladin

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.