Loteria penalty-urilor barează drumul spre finală: UTA U19 – Gaz Metan Mediaș 4-5 d.p. (1-1)

0
195

Până la urmă, utiștii sub 19 ani ai „Bătrânei Doamne” nu se vor bate pentru trofeul național la juniori republicani. Eliminarea în penultimul act al competiției „arde”, atâta timp cât a venit la loviturile de departajare, chiar pe terenul „Otto Greffener” din Șiria.
Ca și confruntările de sâmbătă, din „careul de ași” al turneului final organizat de gruparea emblemă a Aradului (Mediaș – Baia Mare 3-3 și UTA – Drobeta Turnu Severin 5-0, goluri Cocian – 2, Sabău, Onuțan, Gruiescu) finala de ieri a fost plină ocazii și doar paradele celor doi portari sau neinspirația la finalizare au făcut ca vreuna dintre combatante să nu decidă soarta partidei în timpul regulamentar.
În prima jumătate de oră s-a jucat pe contre, oaspeții au avut două bune ocazii prin Mândrean și Hăjmășan, de fiecare dată Creța salvând situația. UTA a răspuns printr-un șut bun al lui Gruiescu, de la 17 metri lateral stânga, ce a trecut pe lângă bara laterală și prin Toma, care a trimis peste poartă din lovitură liberă de la 22 de metri. După o jumătate de oră de joc, utiștii au trebuit să renunțe la Stahl, ieșit accidentat, până finalul primei părți mai consemnându-se doar capul lui Sabău de puțin peste poartă.
Repriza a doua a început cu oportunitatea mare a lui Cocian, șutul acestuia din 12 metri fiind respins de portar. Ocazia s-a răzbunat imediat, mai precis în mi­nutul 48, atunci când Mândrean a reluat în plasă după o lovitură liberă respinsă în 6 metri de Creța, 0-1. Arădenii nu s-au descurajat, au preluat frâiele partidei, iar Petcuț nu l-a putut învinge pe Sârnod cu un șut din colțul careului de 6 metri. Nou-intratul Nagy și Gruiescu au apărut și ei periculos la finalizare , însă și gazdele au avut emoții mari la o minge interceptată de Costea și trimisă în transversală. De data aceasta, ocazia s-a răzbunat în favoarea „roș-albilor”, care au reușit egalarea.
După gol, utiștii au o bună ocazie prin Petcuț care a trimis la colțul stâng al careului mic dar acolo era portarul oaspeților care a reținut. Oaspeții au replicat la o greșeală a portarului Creța la o degajare, Costea a furat mingea ce mergea spre Sabău și a tras în transversală. În minutul 78, Nagy a reluat la colțul lung din 12 metri o minge respinsă greșit după o acțiune prelungită de atac a echipei sale: 1-1
Până la finalul partidei a mai fost câte 0 ocazie de fiecare parte. Mai întâi, Toma a șutat pe lângă vinclu, iar în prelungiri, Costea a urmărit o minge respinsă și a fost foarte aproape să înscrie și asta pentru că Marinel Creța era ieșit dintre buturi.
În fine, s-a trecut direct la loteria penalty-urilor pentru a se stabili echipa ce va juca finala de la Alba Iulia. Din păcate, golurile de la punctul cu var ale lui Toma, Obrad și Savin au fost anulate de ratările lui Jorza și Frai, în timp ce în dreptul medieșenilor a greșit doar Jica. Așadar, cu scorul general de 5-4, Gazul se califică în finala din weekend, din Cetatea Unirii.
Formații:
UTA: Creța – Savin, Sabău, Onuțan, Frai – Gruiescu, Toma, Jorza, Stahl (33 Lezeu) – Cocian (60 Nagy), Petcuț (92 Țuța). Antrenori: Costel Bogoșel, Mihai Petcuț, Alexandru Țamboi.
Mediaș: Sârnod – Cioban, Băcilă, Pop, Jica, Capră, Socaci, Costea, Hăjmășan, Ilaș, Mândrean (68 Mateș). Antrenor: Flavius Boroncoi.
Arbitri: Denis Haidiner – Andrei Buda, Cristian Bumb (toți Hunedoara).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.