accid
Un tânăr de 16 ani, care conducea o maşină pe DN 69, în Vinga, a accidentat o femeie de 38 de ani, pasager într-un Opel, după care a părăsit locul faptei.
Comisar Camelia Tuduce, ofiţer de presă în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, ne declară: „Tânărul amator de şofat, aflat pe o stradă secundară din Vinga, intenţiona să iasă pe drumul naţional. Nu a acordat prioritate de trecere şi a intrat într-un Opel, condus regulamentar. În urma impactului, o femeie de 38 de ani, aflată pe scaunul din dreapta şoferului maşinii Opel, a fost uşor rănită. Adolescentul a fugit de la locul accidentului, fiind imediat identificat şi, la mai puţin de o oră, prins de către colegii mei”.
Minorului, care răspunde penal, i s-a deschis dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără permis şi vătămare corporală.

Recomandările redacției