În urmă cu o săptămână, ziarul nostru a relatat despre un accident mai puțin obișnuit în care un TIR a intrat în casa unui cetățean din Șimand, aceasta fiind situată pe marginea DN 79. Șoferul a pierdut controlul volanului, în urma unei nereușite de a intra în curbă. Din fericire, acum o săptămână, nu era nimeni acasă și situația s-a ales fără victime. 

Chiar dacă probabilitatea ca acest lucru să se întâmple este rară, iată că se mai întâmplă. Numai că la omul nostru din Șimand nu s-a întâmplat o singură dată. Ci de trei ori! Norocosul, am putea spune pentru că e încă viu, s-a trezit de trei ori cu mașina în casa sa, de-a lungul timpului. Se pare că locația casei bietului om nu are tocmai un avantaj.  

Fiți mai prudenți la drum, dragi șoferi și nu mai intrați în casele oamenilor cu automobilele personale. 

Recomandările redacției