Ministerul Educației pare să fi găsit soluția cea mai bună pentru a pune capăt scandalului iscat de
demiterea lui Claudius Mladin din funcția de inspector general școlar. Potrivit unor surse, în locul său urmează să fie numită Maria Pașcalău, care a condus, în ultimii 13 ani, una dintre cele mai de succes școli din municipiu, Școala Generală nr. 5, devenită ulterior Școala Gimnazială nr. 5, care prin fuziunea cu Liceul Tehnologic „Iuliu Maniu” s-a transformat în Liceul Național de Informatică, primul liceu cu acest profil din județ.
Din informațiile pe care le avem, propunerea de numire a Mariei Pașcalău în fruntea Inspectoratului Școlar Județean a fost făcută fără a i se pune nicio condiție legată de apartenența la un partid sau altul, drept pentru care a și fost luată în calcul de aceasta, actuala directoare a Liceului Național de Informatică acceptând să-și depună dosarul la Ministerul Educației.
Prof. Maria Pașcalău a mai condus IȘJ Arad în perioada 1997-2001, când a dat două concursuri pentru a ocupa această poziție, unul înainte de numirea inițială și cel de-al doilea după șase luni, când s-a făcut o evaluare a primei părți a mandatului. Din informațiile noastre, la ambele concursuri a avut câte un contracandidat. De asemenea, trebuie spus că și pentru funcția de directoare a Școlii Generale nr. 5 a dat două concursuri, unul în 2004 și cel de-al doilea în 2008, iar în iulie 2017 a obținut prin concurs postul de director al Liceului Național de Informatică.
Ca inspector școlar general, de numele său se leagă modernizarea sediului instituției și amenajarea unei Case a Corpului Didactic unde, în urmă cu câțiva ani, avea să se mute chiar sediul inspectoratului. În ceea ce privește Școala Generală nr. 5, aceasta aproape că și-a dublat numărul de elevi în ultimii ani, de la 580 în 2004, la 1.100 în momentul fuziunii cu Liceul Tehnologic „Iuliu Maniu”, devenind, în ultimii ani, una dintre cele mai căutate școli din Arad. De asemenea, clădirea fostului Liceu „Iuliu Maniu” a început să-și schimbe fața, după înființarea Liceului Național de Informatică.
Ordinul de numire a noului inspector școlar general este așteptat săptămâna aceasta.

Recomandările redacției