Lucrări în județ – avans la drumuri precum Nădab – Seleuş

0
756
Lucrările la drum au început în toamna anului trecut, iar acum sunt avansate

În județ, la investițiile în infrastructură se lucrează în această perioadă, între acestea numărându-se pe drumurile Nădab – Seleuş și Sântana – Sintea Mică. Cei de la Consiliul Județean susțin că șantierele deschise pe drumurile judeţene rămân active, iar lucrările avansează sub un trafic redus. „Pe două drumuri importante, Nădab – Seleuş, în lungime de 19 kilometri şi Sântana – Sintea Mică, în lungime de 10 kilometri, se toarnă în aceste zile stratul de uzură. Sunt două drumuri importante, care creează dezvoltare în jurul a două oraşe din judeţ. Mă bucur că în această perioadă am putut să continuăm investiţiile, cu sprijinul firmelor şi muncitorilor. Am profitat de traficul redus pentru a putea lucra. În plus, în perioada următoare vom avea nevoie de investiţii care menţin sau creează locuri de muncă, pentru a face faţă dificultăţilor economice generate de pandemie. Finanţarea lucrărilor publice prin fonduri europene, guvernamentale şi resurse proprii ne vor ajuta să ne revenim cât mai repede”, au susținut reprezentanții conducerii Consiliului Judeţean Arad.

Drumul Nădab-Seleuș nu mai fusese reabilitat de 50 de ani până acum. Proiectul este finanțat din bani europeni, tronsonul având o lungime de 21,13 kilometri. Firma care execută lucrările pe acest drum este INTECO HOLDING.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.