Lucrări la autostrada Arad-Timișoara

0
317

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că miercuri, până la ora 18:00, pe Autostrada A1 Sibiu – Deva, au fost executate lucrări de frezare şi asfaltare, pe banda unu a sensului de mers către Deva, la kilometrul 276+410 metri, precum şi pe benzile unu şi de urgenţă ale celuilalt sens de mers, la kilometrul 282+807 metri. De asemenea, până la ora 20:00, tot pe Autostrada A1, dar pe tronsonul Arad – Timişoara, au fost efectuate măsurători topografice pe trei porţiuni ale arterei: 509+476 (banda doi, sens de mers către Timişoara), 506+036 şi 518+436 (alternativ pe toate benzile, sens de mers către Arad). Totodată, s-au desfăşurat şi lucrări de reparaţii ale covorului asfaltic, pe sensul Timişoara – Arad, pe trei segmente de drum: 484+500 (banda unu), 493+700 (banda doi) şi 504+336 (toate benzile, alternativ). Zonele sunt semnalizate corespunzător, cu ajutorul indicatoarelor rutiere montate temporar la faţa locului. „Recomandăm conducătorilor auto să respecte cu stricteţe aceste indicaţii, să semnalizeze din timp înainte de schimbarea benzii de circulaţie, să sporească atenţia şi să circule cu viteză redusă în zona lucrărilor”, precizează reprezentanții Centrului Infotrafic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.