Lucrări la ,,foc continuu” pentru modernizarea, reabilitarea și întreținerea drumurilor din județ

0
630

În perioada următoare lucrările de întreținere a drumurilor din județ vor continua într-un ritm alert în paralel cu modernizarea și reabilitarea acestora. Lucrările se desfășoară pe toate cele cinci sectoare ale județului: Arad, Criș, Ineu, Sebiș și Lipova. Valoarea totală alocată pentru întreținerea drumurilor județene este de 23 de milioane.

Cea mai importantă sumă, șase milioane lei, este destinată covoarelor bituminoase  iar în cadrul acestor lucrări se regăsesc tratamentele bituminoase, întreținerea drumurilor pietruite, intervenții la drumuri și poduri (reparații curente, dar și 55 de podețe noi, realizate de la zero sau înlocuite inclusiv decolmatarea tuturor podețelor existente înfundate).

O altă prioritate o reprezintă siguranța și estetica rutieră. Astfel că , vor fi realizate indicatoare și marcaje rutiere, se vor monta parapeți  (aprox. 5.000 de metri de parapeți noi), în special în zonele periculoase, care să confere un grad ridicat de siguranță a participanților la trafic.

De asemenea, se vor efectua lucrări de defrișare a vegetației de pe marginea drumurilor județene (aprox. 45.000 de m2), se vor decolmata șanțurile și, de asemenea, se vor planta circa 3.000 de salcâmi și se vor întreține plantațiile rutiere de pe drumurile noi modernizate sau reabilitate. 

„Aceste lucrări sunt complementare investițiilor pe care le realizăm în reabilitarea și modernizarea drumurilor. Consiliul Județean Arad gestionează aproximativ 1200 de kilometri de drumuri. Din fondurile atrase – europene, transfrontaliere și guvernamentale – și din bugetul propriu, nu putem moderniza întreaga infrastructură rutieră județeană, dar alocăm sume importante pentru a întreține drumurile județene la un nivel de siguranță pe drumurile județene”, a afirmat Răzvan Cadar, vicepreședinte al Consiliului Județean Arad.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.