Lucrări pe timp de noapte în zona UTA- Cocorilor

0
261

Se reiau lucrările la rețeaua de canalizare în cadrul contractului „Reabilitarea rețelei de canalizare în municipiul Arad și facilitare tratare nămol cu var la Stația de Epurare Arad” și va fi deschis un nou front de lucru pe Calea Aurel Vlaicu în zona sensului giratoriu UTA și intersecția cu str. Cocorilor.

Datorită faptului că zona este intens circulată, lucrările se vor desfășura pe timpul nopții, în intervalul orar 23-06

Conform avizului Comisiei de Sistematizare a Circulației, pe Calea Aurel Vlaicu, în zona sensului giratoriu UTA și în intersecția cu strada Cocorilor, lucrările se vor realiza pe segmente, astfel încât să nu obtureze circulația autovehiculelor iar în dreptul liniilor de tramvai se va interveni pentru reabilitare prin subtraversarea acestora”, menționează cei de la Compania de Apă Canal Arad.

Zonele de lucru vor fi delimitate şi semnalizate cu indicatoare rutiere însoţite de panouri de avertizare.

Contractul de lucrări CL3 – Reabilitare reţea canalizare în Arad, face parte din Fazarea Proiectului Extinderea şi modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată din judeţul Arad cofinanţat din Fondul de Coeziune prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014 – 2020 (POIM 2014 – 2020).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.