Am parcurs o porțiune din drumul Arad-Șiria și am constatat că drumul într-adevăr a fost blocat circulației, însă lucrările mai mult  stau în loc.  Nimeni nu ia în considerare cetățenii care locuiesc în satele de pe tronsonul respectiv, care sunt nemulțumiți de blocajele din zonă și de firma care lucrează la modernizarea șoselei.

Chiar azi am venit pe porțiunea de drum Arad-Șiria, unde se lucrează la șosea pe ici-colo, erau câteva mașini și utilaje în frontul de lucru. Din ce am putut observa este că mare lucru nu s-a făcut de când au început lucrările, iar constructorul a și propus ca acest drum să fie închis pe tot tronsonul care duce de la Arad la Șiria.

Există și un indicator la Șiria care arată că este drumul închis, dar cetățenii nemulțumiți de acest blocaj ni s-au adresat și ne-au arătat indicatorul care nu mai permite trecerea prin zonă, decât pe rute ocolitoare, prin Ghioroc sau Sântana.

Deși acolo sunt doi agenți economici puternici care exploatează balastierele, nimeni nu își pune problema cum vor continua să funcționeze dacă închid drumul, cu atât mai mult cu cât nu se vede activitate intensă, sunt puține utilaje, dar blocajul rămâne, și defavorizează agenții economici și cetățeanul.  

 

Recomandările redacției