Prim-ministrul Ludovic Orban a avut marţi, la Paris, întrevederi separate cu Richard Ferrand, preşedintele Adunării Naţionale, şi cu Gerard Larcher, preşedintele Senatului francez, iar, cu această ocazie, premierul român a evidenţiat rolul diplomaţiei parlamentare în promovarea numeroaselor poziţii de interes comun, pledând în favoarea consolidării acesteia în cadrul relaţiei bilaterale cu Franţa. Potrivit unui comunicat al Guvernului, întrevederea prim-ministrului Ludovic Orban cu cei doi înalţi oficiali ai statului francez a prilejuit o trecere în revistă a stadiului excelent al cooperării dintre cele două state, încadrate de Parteneriatul Strategic bilateral, în contextul împlinirii a 140 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice, precum şi un schimb de opinii privind contextul european şi internaţional. „Premierul român a evidenţiat rolul diplomaţiei parlamentare în promovarea numeroaselor poziţii de interes comun, pledând în favoarea consolidării acesteia în cadrul relaţiei bilaterale cu Franţa„, se precizează în comunicat. Prim-ministrul a salutat, totodată, evoluţia foarte bună din ultima perioadă a schimburilor economice bilaterale şi rolul important pe care investiţiile franceze îl au în România, transmiţând, de asemenea, interesul României pentru atragerea de noi investiţii cu capital francez, precum şi pentru diversificarea cooperării economice.

Cu referire la agenda europeană, prim-ministrul Ludovic Orban a exprimat interesul României de a coopera strâns cu Franţa, inclusiv la nivel parlamentar, în perspectiva preluării preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, de către Franţa, la 1 ianuarie 2022. Au fost evocate, de asemenea, oportunităţile de colaborare bilaterală adiacente Planului de relansare economică post-pandemie, în special pe dimensiunea ecologică şi digitală„, precizează sursa citată. De asemenea, premierul român a discutat cu cei doi înalţi oficiali francezi şi despre importanţa continuării politicii de extindere a Uniunii Europene şi susţinerii unui Parteneriat Estic mai ambiţios. „A fost abordată, de asemenea, situaţia generală de securitate de la Marea Neagră, în contextul ameninţărilor de pe flancul de est al NATO. Prim-ministrul Ludovic Orban a exprimat dorinţa ţării noastre pentru o prezenţă militară sporită a Franţei în România, în special prin participarea la Brigada Multinaţională NATO găzduită la Craiova„, menţionează Guvernul. Nu în ultimul rând, în cadrul întrevederii, prim-ministrul Orban a reiterat obiectivele României pentru aderarea la Schengen şi OCDE şi a solicitat sprijinul părţii franceze în acest sens.

Recomandările redacției