Sindicatele româneşti, deosebit de viguroase imediat după 1989, au fost trădate, în favoarea clasei politice, chiar de către liderii acestora. Miron Mitrea, Victor Ciorbea şi mulţi alţi „sindicalişti” de conjunctură, după ce au ruinat patrimoniul sindical, s-au căţărat până pe scaunul prim-ministerial. Încet, dar sigur, staţiunile balneare, hotelurile şi casele de cultură ale sindicatelor au încăput pe mâna unor afacerişti, care le-au golit de orice conţi- nut. Astăzi, sindicatele nu mai au nici o putere; pur şi simplu, nu mai există decât formal…
Societatea civilă românească a urmat acelaşi drum prăpăstios, ca şi cel sindicalist. „Alianţa Civică” – floa­rea elitei româneşti şi perla Pieţei Universităţii, s-a prostituat în Partidul Alianţei Civice, după care din toată nobleţea ei axiologică s-a ales praful. „Vatra Românească” – varianta populară a societăţii civile, a trăit mai mult prin Transilvania, ca o reacţie la excesele UDMR-ului şi, până la urmă, a fost confiscată tot de către politicieni, fie ei peunerişti sau peremişti. Dumnezeu s-a odihnească!
Ideologiile politice şi economice româneşti porniseră destul de bine pe drumul postdecembrist. Comunismul se convertise în socialismul de tip iliescian, social-democraţia clasică reînvi­ase pe lângă Sergiu Cunescu – iar avocatul arădean Emil Putin făcea o figură excelentă la vârful acestei formaţiuni politice – creştin-democraţia strălucea pe lângă Corneliu Coposu, iar liberalismul crescuse într-atât de viguros, încât îşi permitea şi luxul disidenţelor. Din nefericire, pe lângă mineriadele urbane, care au ruinat imaginea ţării şi răscoalele rurale, care au distrus  sediile şi infrastructura CAP-urilor, SMA-urilor şi a sistemelor de irigaţii, pe piaţa dezbaterilor politice autohtone a apărut şi ideea absolut idioată, conform căreia epoca doctrinelor a apus, iar astăzi orice partid poate conţine orice. Aşa s-au ruinat marile idei politice, iar dezertările din partide au devenit „migraţii oficiale”. Dispunem de partide-cheie, fără de care nu se pot alcătui majorităţi parlamentare, născute prin trădări politice. Parlamentul, care ar trebui să reprezinte altarul patriei, devine astfel o veritabilă coterie de interese pe termen scurt. Mai sus, reflectând aceeaşi majoritate de coterie, nici Guvernul nu poate să fie mai bun.
Aceasta este lumea de azi. Stăm la marginea Europei, noi şi moldovenii de peste Prut, două ţări româneşti care nu mai au guverne legitime. Şi la noi, şi la ei, liderii politici sunt urmăriţi penal pentru că au furat din banii publici. Nici la noi, nici la ei nu mai funcţionează sindicatele, în ambele ţări româneşti nu mai există vreo societate civilă sănătoasă, iar doctrinele politice şi economice sunt date uitării. Nici la ei, nici la noi nu mai sunt politicieni care să-i fi citit pe Rafael Caldera, pe Ştefan Zeletin, pe Adam Smith sau pe alţi mari gânditori care au modelat lumea occidentală. Şi la ei, şi la noi, stră­zile sunt pline…

Recomandările redacției