Dintotdeauna Crăciunul a reprezentat sărbătoarea mea favorită. Îmi aduc cu drag aminte de Sărbătorile copilăriei iar copilul din mine ar vrea să se întoarcă în acea lume simplă şi plină de bucurie. Stăteam cu nasul lipit de geam şi speram să ningă. Iar omătul nu se lasa așteptat. Dintr-un motiv pe care nu reusesc să-l identific, pentru mine Crăciunul a însemnat întotdeauna zăpadă multă şi frig aprig, miros de portocale şi zile petrecute afară cu ceilalţi copii la săniuş.
Atmosfera de Crăciun începea cu tăiatul porcului, eveniment pe care drept e, nu-l plăceam foarte mult. Ceea ce îmi plăcea însă, erau preparatele pe care nea Petre ni le făcea cu drag. În acea zi se cântau colinde şi participau toţi vecinii. Apoi veneau zilele în care mama şi bunicile alergau de colo colo, în casă era o forfotă generală pentru că se facea curăţenie. Nu aveam maşină automată iar rufele îngheţau pe sârmă la uscat. Mirosul hainelor pline de ger îl simt parcă şi acum. Cu câteva zile înainte de Ajun, mama începea să coacă foi pentru prăjituri. Se făceau multe feluri pentru că aveam mulţi colindători. Toată casa era inundată în arome de scorţisoară, vanilie, rom şi alte mirodenii. Preferata mea era o prăjitură cu foi de bezea cu nucă şi cremă de cafea.
Dimineaţa de Ajun era plină de farmec. Ne pregăteam de zile bune să pornim cu ,,Neaţa lui Ajun’’ şi să primim bomboane, colaci, mere şi câte un bănuţ uneori. Era o atmosferă de basm. Noi eram mici, zăpada ne depăşea uneori, aveam obrajii roşii de frig, dar eram foarte fericiţi. În după amiaza de Ajun împodobeam bradul. Era o tradiţie pe care o respectam cu sfinţenie. Pomul de Crăciun nu avea podoabe aurite şi nici instalaţii pline de lumini, avea însă o aură magică. Stăteam în jurul lui atraşi de feeria lui. După ce împodobeam pomul, îl pândeam pe Moş Crăciun. Uneori credeam că moşul era chiar tata, însă niciodată nu am reuşit să-l descopăr. Cadourile erau nelipsite, chiar dacă în acea perioadă primem altfel de daruri faţă de copiii de astăzi. Mă bucuram de orice, de la dulciuri, la hainuţe sau câte o păpuşă mai mare decât mine. După venirea Moşului, apăreau colindătorii. Veneau în grupuri mari şi colindau minunat. Noi cântam cu ei. Mama îi servea cu bunătăţi iar tata cu ,,licorile’’ din pivniţă făcute chiar de mâna lui. Era o atmosferă de pace şi magie totodată.
Astăzi străzile sunt pline de lumini şi casele oamenilor deasemenea, dar magia a dispărut. Copiii nu se mai bucură nici de cadourile scumpe iar de colindători nici nu mai poate fi vorba. Totul funcţionează pe ,,repede înainte’’, suntem grăbiţi, obosiţi şi plini de gânduri.
Bradul se împodobeşte cu o lună înainte, după model american, suntem preocupaţi doar de exterior. Constat cu tristeţe, că este atât de multă lumină la geamuri şi atât de puţină în suflete. Suntem atât de comerciali încât am uitat şi semnificaţia Crăciunului. Foarte mulţi cred că Moş Crăciun este eroul Sărbătorii.
Crăciunul adevărat nu-l trăiești decât în copilărie. Doar atunci crezi din tot sufletul în magia pe care o poartă. Nu te întrebi dacă vine Moșul, ci te întrebi ce o să-ți aducă. Crezi în lucruri pe care nu le vezi doar pentru că sunt înveștmântate în magie. Când magia dispare, ne rămâne doar speranța! Sper că mai există un strop de magie!
Haideţi să uităm pentru câteva momente de toate supărările, grijile şi nervii pe care, în mod inevitabilîi avem în acest vârtej al cumpărăturilor şi să ne amintim de Magia Crăciunului din copilărie.
Sărbători pline de lumină în suflete să avem!
