Preluminare ca un motto
„Încet, încet, lumina-vieţii apune
Şi noaptea ca o apă mă înghite.
Mai tremură prin ani, câte-un tăciune”.
Când am ajuns la Pecica, la Centrul de vizitare – Ferma de bivoli, Soarele se ducea la culcare urmând cursul ca de tăciune al Mureşului. Am făcut şi noi o promenadă pe malul său înnnegrit de crengile plecate înspre o desprimăvărare devreme şi am văzut umbrele bivolilor, o altă emblemă a unui oraş patriarhal, rural, aflat în plină dezvoltare.
În rezervaţia care va deveni curând un spaţiu destinat turismului local şi nu numai, am zărit un ciopor de animale pregătite să-i dea zilei binecuvântarea, că la apus pete gălbui străluminau cerul de departe şi aveau aromă de noapte.
– Câţi aveţi? (Am fost şi noi curioşi şi am întrebat un trecător pe-acolo…)
Luminarea ca Cenaclu
„Lucian Emandi” este numele preluat de Cenaclul pecican, după teologul şi poetul Lucian Emandi, membru al Uniunii scriitorilor, născut la 15 februarie 1920 la Pecica,.
Povestea Cenaclului are un traseu frumos, „inima” fiindu-i leit-motivul care şi-a primit botezul la 90 de ani de la naşterea marelui cărturar, în 2010. Un grup de alţi cărturari i-au desluşit „Tainele inimii” frânte şi plecate să se hodinească, i-au luat „Lumina inimii” în condei şi i-au frământat-o ca să lucească…, lucirea nu numai a numelui ci şi a operei, până la aniversarea la care am fost martori.
Ca să ai cei şapte ani de-acasă, mai cu bine mai, cu şchioapăt de copil, treci anevoie, cu câte un ursuleţ în braţe, prin clasa pregătitoare. Fiind vacanţă, copii nu am întâlnit, dar am dat bineţe dascălilor, care s-au unit în acest grup pecican, o parte absenţi motivat, iar alţii la masa vorbelor… vorbite.
Serbarea celor şase ani de cenaclu i-a adus prin creaţie în faţa noastră pe Camelia Chifor – fondator, Eugenia Ponta Pete – moderator, Rodica Maria Popa – creator, Tatiana Moş – educator, Dacian Don – locuitor…, care şi-au tapetat coperta catalogului aniversar cu lecturi frumoase, recitalul poetic fiind excelent… acompaniat de recitalul muzical oferit de Mircea Igrişan, Eugenia Ponta Pete, Daniel Julean şi Nelu Pitic.
I-luminarea ca poveste
Dacă ai drum la Pecica, vii de-acolo cu mintea limpede că ai repetat cuvinte care ar părea banale: am frământat (aluat), pită (am copt), folk, poezie pe pită cu unsoare, clisă cu ceapă bătută pe dosoi cu tazle etc. şi, mai nou, Ferma de biboli!
Nu e chiar aşa. Şi totuşi…
Povestea fermei condusă de Marinela Petran, inginer agronom, e una argheziană, cu iz de gunoaie din care s-au iscat frumuseţi şi sensuri noi, urmare a unui proiect transfrontalier. Povestea fermei are acum parfum de poezie pe care ei, pecicanii, o asociază cu un verb: „a luci”, căruia i s-a schimbat valoarea gramaticală, devenind lucire! De Cenaclu!
Fiind oaspeţi, am aşteptat la apus de soare o lumină care a venit ca o iluminare, chiar dacă, din colegi de condei, noi, arădenii, am simţit deodată că suntem făcuţi din acelaşi aluat pus la dospit.
Şi cuptorul cocea…, cocea pita de Pecica!
Noi ne coceam strujele de cuvinte de minte… cuminte în sala cu o cupolă de sticlă tot iluminată.
Au citit, au povestit sau au încântat prin prezenţă, prof. univ. dr. Anton Ilica (UAV), Sava Sifora (Viena), Bacea Toghiere şi Paul Krizner, astfel că simbioza a întregit povestea, deschizând ei, frumoasei poveşti cu oameni, alte porţi – cu primarul Petru Antal şi cu senatorul Constantin Traian Igaş prinşi ad-hoc în povestea frumoasă a Cenaclului pecican tocmai înainte de Sfântul Valentin. Oare a fost o prefigurare?
Şi totuşi la Pecica nu am învăţat decât de Poezie, ca o trenă a artei învelite frumos, ca şi pita, în căldură, pufoasă de catrene. Nmic nu ne-a împărţit în „amatori” şi „profesionişti”, atribute care nu ar avea de ce păta un cer aşa frumos, căci „amatorii”, ei, nimic nu… cer, doar un cer poetic luminat de lumina numită Lucian Emandi – cenaclul pecican cu Povestea celor şase ani din casa poeziei.
E ca un jurământ depus şi pus pe piatra funerară a celui plecat să ne ilumineze.
Florica Ranta Cândea
