serbari campenestiȘi luna august debutează cu câteva sărbători câmpenești derulate în diferite localități din județ. Asta, după ce ultimul weekend al lunii lui cuptor a fost plin de sărbători de renume.
De departe cea mai spectaculoasă se anunță a fi sărbătoarea orașului Chișineu-Criș, intitulată firește „Zilele Orașului Chișineu-Criș“, ce se va derula sâmbătă și duminică. Pe lângă un program cultural folcloric bogat și de ținută realizat pe bani din bugetul propriu – cum s-a exprimat însuși primarul Gheorghe Burdan, se va derula și o tombolă cu 85 de numere câștigătoare în… biciclete.
Sâmbătă, 3 august, în organizarea Primăriei și a Consiliului Local se va sărbători și „Ziua Comunei Șofronea“. Sărbătoarea va începe la ora 14, fiind așteptați să participe, alături de localnici, toți cei care au rădcini în această frumoasă comună aflată la doar șapte kilometri de Arad, după cum ne spunea primarul comunei, Ioan Babău. Pe scena în aer liber amenajată în fața Primăriei se va derula un amplu și variat program cultural-artistic unde folclorul va fi vedeta incontestabilă.
Tot pe întinderea a două zile – adică sâmbătă și duminică, se va derula și sărbătoarea de la Chisindia, intitulată „Târgul Codrenilor“, ajunsă la a XXXV- a ediție după cum se pare.
O manifestare aparte va fi la Bulci, sat aparținător de comuna Bata. De vineri seara, cu continuare sâmbăta, firește, aici se va derula cea de a V-a ediţie a iubitului festival „Folk Maris“, în pitoreasca locaţie de lângă Castelul Mocioni cu o participare de zile mari. „Pe scenă vor urca, între alţii, Adrian Puiu Ivaniţchi, Didina Curea, Daniel Julean, Nelu Pitic, Dan Mi­ron & Friends, Eugenia Pete, Vasile Gon­doci, George Popovici, Maris şi Gru­pul Ama“ , susţineau organizatorii.

Recomandările redacției