Lupii atacă s(t)atul fără câini, România!

0
287

În lipsa unui acord definitiv al Statului Român privind gestionarea imigrației, instituțiile de forță ale Uniunii Europene, în speță, Comisiei Europene, încearcă să eludeze Statul Român, să-l saboteze din interior, momind autoritățile locale cu sume exorbitante acordate de către Uniunea Europeană pentru punerea în aplicare a unor proiecte care poartă ampreta fuhrerului fără mustață, Angela Merkel. Trecând peste autoritatea Statului Român, mahării Uniunii Europeni amăgesc administrațiile locale, aruncând sume imense, pentru ca acestea să facă presiuni asupra Guvernului, Parlamentului și președintelui. Trebuie spus din capul locului că administra­țiile locale habar nu au despre ce este vorba, dar sunt capacitate de perspectiva primirii banilor. Pe care, cred ele, îi vor putea folosi pentru dezvoltarea comunității. Iată un exemplu: „O nouă linie de finanțare europeană se află la dispoziția instituțiilor ce doresc să acceseze fonduri legate de domeniul migrație, integrare și azil acordat cetățenilor. Comisia Europeană, prin Direcția Generală Afaceri Interne și Migrație (DG HOME), a deschis o cerere de propuneri de proiecte a „Fondului pentru Azil, Migrație și Integrare”. Titlul cererii este „Acțiuni transnaționale privind migrația, azilul și integrarea”. Sunt eligibili pentru accesarea fondurilor entități publice și private, organizații internaționale, ONG-uri, autorități publice locale/regionale/naționale, instituții de tineret și instituții educaționale, servicii de ocupare, companii, IMM-uri etc. Data limită pentru depunerea propunerilor este de 30 ianuarie 2020. Bugetul aflat la dispoziție este de 21.500.000 €, fiind acordată cofinanțare în procent de maxim 80%. Obiectivul general al programului este de a contribui la gestionarea eficientă a fluxurilor de migraţie și la punerea în aplicare, consolidarea și dezvoltarea politicii comune privind azilul, a protecției subsidiare și a protecției temporare, precum și a politicii comune în domeniul imigrației, respectând, în același timp pe deplin drepturile şi principiile consacrate în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene”.
Repet, toate aceste acțiuni sunt inițiate fără a avea un acord al Statului Român. Priviți cu atenție lista celor care pot să participe la această operațiune și veți observa cu ușurință că rolul statului este redus la zero. Doamne, ce bine este că la ora actuală nimeni nu mai conduce România, nu avem guvern, nu avem președinte, nu avem nimic!
Nu poate, sigur, asta s-a și vrut!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.