„Atâta timp cât jocul începe de la
0-0, avem o şansă. Este posibil orice. Sezoanele trecute, UTA a avut mereu probleme cu noi”, spunea Cristian Lupuț înainte de meciul cu UTA și tot antrenorul celor de la Viitorul Pandurii, fosta Luceafărul Oradea, recunoștea după eșecul de duminică (0-2): „Această UTA e diferită față cele întâlnite de noi în ultimele sezoane. E mult mai bună, sunt jucători mai buni, locul pe care îl are în clasament e meritat”.
Chiar dacă nu au avut ocazii clare de gol, oaspeții de duminică ai arădenilor au stat destul de bine în teren și nu au fost foarte vulnerabili în defensivă. În fața exe­cuțiilor de excepție ale lui Moise, portarul Moga nu a mai avut ce face și Viitorul pierde un meci după cinci runde în care au pus la păstrare 13 puncte. „Cred că meritam mai mult astăzi, meritam un egal, dar valoarea individuală de la UTA și-a spus cuvântul. Și azi, și la Reșița. Consider că nu am făcut un joc rău, partida chiar a fost echilibrată, însă unii jucători ai adversarilor au făcut diferența. Am avut momente bune de joc, am controlat partida. La 1-0, poate a fost fault de era ultim apărător la Buia și dacă se dădea «roșu» alta era soarta jocului. Altceva nu mai vreau să comentez despre arbitraj, doar ce mi-a zis jucătorul nostru. Au mai fost și alte lucruri mărunte, dar nu am pierdut pe arbitraj. Poate, a fost acea fază litigioasă ce putea schimba puțin cursul meciului… Una peste alta, am pierdut trei puncte, felicit echipa UTA pentru rezultat și mergem înainte”, a mai spus Lupuț.
Întrebat dacă ordinea din clasamentul ligii secunde este cea corectă, fostul fundaș a adăugat: „Din punctul meu de vedere, Mioveniul e mult mai omo-genă. UTA are jucători individuali parcă mai buni, e important când te bați sus să ai constanță și lot echilibrat. Iar eu cred că Mioveniul are un lot mai omogen, deci au un plus. Dar, cum am mai spus, UTA își merită locul ocupat acum în clasament. Cât despre noi, nu avem presiunea vreunui obiectiv. O clasare pe pozițiile 1-10 e ținta noastră, vrem să jucăm fotbal peste tot, fără nicio presiune”.
După oficializarea retragerii din campionat a celor de la Daco-Getica și încheierea rundei cu numărul 5, Viitorul Pandurii ocupă locul 7, cu 21 de puncte acumulate.

Recomandările redacției