hannibal_lecterEste un actor cunoscut, dar a devenit cu adevărat celebru datorită personajului principal pe care îl interpretează în serialul „Hannibal”.

Iar Mads Mikkelsen recunoaşte că dr Hannibal Lecter i-a marcat existenţa, influenţându-l şi dincolo de platourile de filmare. Asta în ciuda faptului că actorul danez de 47 de ani, care a jucat rolul lui „Le Chiffre” în Casino Royale, nu-şi îndrăgeşte deloc personajul. „Este ştiut că am o slăbiciune pentru caracterele negative. Ador rolul, pentru că are numeroase faţete. Dar detest personajul. Este inuman şi dezgustător”, a declarat Mads.

Întrebat dacă interpretarea lui Hannibal Lecter l-a făcut ca în viaţa reală să nu mai aibă simţul umorului, danezul a mărturisit: „Sincer, nu! Pot să fiu simpatic dacă vreau. Dar nu îmi doresc asta, pentru că oamenii nu mi-ar mai lua rolurile în serios”.

Cât despre timpul liber, Mikkelsen a dezvăluit: „Sunt un luptător, în toate sensurile, aşa că fac mult sport. De câte ori am câteva ore libere, joc fotbal, tenis, sau fac ciclism. Iar când am câteva luni neocupate, prefer să fiu activ fizic”, a completat starul, care este căsătorit de 13 ani cu coregrafa daneză Hanne Jacobsen şi are doi copii. Iar faptul că este considerat în ţara natală „cel mai sexy bărbat în viaţă” nu i-a afectat căsnicia. Deocamdată.

 

Sursa: http://vdt.antena3.ro

 

Recomandările redacției