Mă mut la Timişoara

De ce aş mai rămâne într-un oraş care de câţiva ani de zile, cam cât două mandate de-ale lui Falcă, doarme profund, fiind parcă într-o moarte clinică? Oraş care parcă este ciumat în ochii investitorilor adevăraţi şi care îşi devorează proprii agenţi comerciali. De ce aş mai sta într-un oraş în care investiţiile sunt aproape inexistente, iar judeţul Arad poate concura serios la titlul de cel mai prost administrat din ţară. De ce să rămân eu în judeţul cu cele mai proaste drumuri, în oraşul care se scufundă în propria mocirlă, în care oamenii de afaceri şi de acţiune, investitorii se plâng că nu mai au nici o alternativă decât cea a falimentului? De ce să mă uit mereu cu jind şi cu durere la investiţiile colosale care se fac în jurul judeţului meu? Până când să mai trăiesc umilinţa de a privi cum Oradea sau Timişoara, sau până chiar şi Deva, înfloresc văzând cu ochii, se realizează investiţii impresionante, în timp ce la Arad se doarme profund? Vecinii noştri nu mai contenesc cu investiţiile, iar dacă pleacă o săptămână în concediu nu îşi mai recunosc oraşul la întoarcere, în timp ce noi într-o săptămână punem lacăte pe tot municipiul. La noi statistica e bună doar din gura politicienilor, în timp ce realitatea bunului trai se vede în altă parte. De ce aş mai sta într-un oraş în care se doreşte îngroparea spaţiilor verzi şi a parcurilor sub betoane, în timp ce la 50 kilometri distanţă, la Timişoara se plantează pomi peste tot, iar periodic se inaugurează câte un nou spaţiu verde? De ce ăia ştiu să îşi respecte istoria, ridicând în fiecare parc monumente şi statui? De ce să rămân într-un oraş în care de pe pista aeroportului mai decolează doar ciorile, în timp ce aeroportul din Timişoara are flux continuu? De ce să plătesc eu cea mai scumpă căldură din ţară? Aradul are două universităţi, în timp ce Timişoara este un centru universitar tot mai puternic în ţară. De ce să admir copacii şi gunoaiele plutind pe Mureş, când pot să mă plimb cu barca pe canalul Bega? De ce să îmi beau cafeaua fiind obligat să suport transpiraţia urât mirositoare a politicienilor noştri autohtoni, nelipsiţi de pe terasele din centru, când aş putea-o savura în eleganţă, într-una din cele mai frumoase cafenele culturale, care va fi cât de curând inaugurată în Timişoara? În acelaşi oraş pot asculta operă, unde sigur nu voi întâlni nici un politician, făcută de artişti care sunt respectaţi de către administraţia locală. Timişoara este oraşul în care niciodată un personaj ca Corneliu Alin Văcean nu va ajunge director de Filarmonică. Ei au obţinut titlul de Capitală Culturală a Europei, în timp ce noi ne lăudăm că suntem vecinii lor. Preşedintele nostru de consiliu judeţean, Iustin Cionca, se laudă cu vorbe în vânt şi cu nici o realizare notabilă sau reală, în timp ce preşedintele lor de consiliu judeţean este numit premier al României.

Un singur lucru are Aradul pe care timişorenii, invidioşi, nu îl au: Glasul Aradului. Deci, nu mă mai mut. La mulţi ani, arădeni! Să visăm la un an mai bun!