Măcenii fac eforturi să finalizeze lucrările de modernizare

0
472

O serie de administrații fac eforturi, în această perioadă să finalizeze unele lucrări demarate anul trecut ori pentru care s-au mai primit abia acum unele tranșe de finanțări. Într-o discuție purtată cu Ioan Mercea, primarul comunei Macea, acesta ne-a spus că în comună sunt câteva lucrări importante în desfășurare.
Astfel, dintre aceste lucrări cele mai importante ale momentului sunt cele de realizare a rețelei de canalizare și cele legate de școala nouă din Sânmartin. „Cu canalizarea suntem în plină desfășurare iar școala nouă este în faza de montare a acoperișului, fiind finalizată lemnăria, ceea ce este un progres deosebit. Pe de altă parte am demarat și pregătirile pentru manifestările culturale prin care este vestită Macea, chiar dacă abia de luna viitoare vor începe. Mai vreau să spun că am finalizat și împrejmuirea modernă a Grădinii Botanice“ a subliniat primarul Ioan Mercea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.