Adolf Ivanovici, unul dintre antrenorii consacrați din România, revine în box după o pauză de șase ani. Acesta a adus mari campioni precum: Andrei Buda, campion naţional de tineret, apoi convocat la lotul de seniori al României; Adrian, fratele său, medaliat cu bronz, tot la tineret; Silviu Antohe, Gabriel Lefter, multiplu medaliat la juniori, tineret şi seniori; Alexandru Grancea, Alexandru Cristofer, dublu vicecampion de seniori, Cristian Irimia şi Adrian Popuţea, medaliat cu bronz la Campionatul European de la Moscova sau frații Bostan, medaliați și ei în repetate rânduri. Acesta a reînființat la începutul acestei luni clubul CS Box Club Arad, unde a reînceput pregătirea a aproape 20 de copii dornici de performanță. Printre acești copilași se află și elevi ai centrului Școlar pentru Educație Incluzivă Arad, aceștia sunt integrați în programul de antrenamente pentru a face mișcare, unii chiar performanță.

Doresc să mulțumesc doamnei Piroș Olimpia de la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Arad, deoarece avem contract de protocol cu centrul școlar. Avem și copii din cadrul școlii care practică acest sport și chiar dacă poate nu vor ajunge la performanță, sportul îi ajută atât pentru sănătate cât și pentru dezvoltarea lor și socializare. Doresc ca în câțiva ani să aduc academia la cel mai înalt nivel din România“, ne-a declarat antrenorul Adolf Ivanovici.

Clubul este situat în cadrul Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Arad, iar cei interesați pot veni de luni până vineri de la ora 18 la 20 pentru a vedea ce înseamnă sportul cu mănuși. Antrenorul Ivanovici așteaptă atât copii cât și pe cei mai mari care doresc să facă mișcare pentru sănătate.

Recomandările redacției