Maghiarii au fost primiți cu pâine cu untură și boia

0
535

Zilele trecute, oraşul Pecica a fost vizitat de către un grup de membri ai Asociației de Prietenie Arad-Gyula. Cei aproximativ 20 de membri, o parte din Arad, alături de preşedintele Teodor Gligor şi un grup din oraşul maghiar, împreună cu preşedintele Szalai György, au fost primiţi de primarul Petru Antal şi viceprimarul Miodrag Stanoiov, care le-au prezentat evoluţia oraşului. De la sediul Primăriei, membrii grupului s-au îndreptat spre Parcul Sfânta Treime şi Biserica Romano-Catolică, apoi au vizitat Ferma de Bivoli, unde au fost primiţi cu pâine cu untură, boia şi ceapă. Musafirii au fost încântaţi că au putut vedea modul de prepare al Pitei de Pecica, ultima oprire a programului fiind la Mănăstirea Bezdin, a cărui istoric a fost prezentat de viceprimarul Miodrag Stanoiov. „Ne bucurăm pentru interesul acordat oraşului nostru şi suntem deschiși colaborărilor. Sperăm că ne puteţi sprijini în acest sens”, a declarat primarul Petru Antal.
Printre participanţii maghiari s-au numărat doi consilieri locali din Gyula, care au declarat că sprijină ideea colaborării dintre Pecica şi oraşul maghiar situat lângă graniţă, cunoscut mai ales pentru cetatea şi ştrandul său. Asociația de Prietenie Arad-Gyula a luat fiinţă în anul 2014 la iniţiativa reprezentanţilor mai multor oameni de cultură şi a unor foşti consilieri locali şi judeţeni din celor două oraşe înfrăţite, iar de atunci organizează evenimente comune mai ales pe plan cultural.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.