10868114_716246078470526_7843180615638864008_nPentru mulți părinți, sărbătorile nu încep în momentul în care se împodobește orașul cu beculețe și beteală, ci atunci când propriul copil îi bucură cu o colindă, alături de colegi.
Spectacolul de Crăciun al clasei a III-a B, de la Școala Gimnazială Aurel Vlaicu din Arad, a fost organizat la propunerea elevilor, din dorința de a împărtăși cu părinții câteva clipe magice, în jurul bradului. E bine să fie încurajată dorința lor de a fi mici artiști, pentru că este un prilej pentru ei, dar și pentru părinți, să primească încă o lecție de viată.
„Trebuie să ne facem timp să iubim mai mult și să judecăm mai puțin. Să credem în povești! Să credem, mai ales, în povestea noastră, cea pe care o scriem în fiecare zi, cu fiecare clipă trăită frumosși curat! Fără povești, viața omului ar fi mult mai tristă. Poveștile ne colorează viața și ne fac să zâmbim! Dacă nu credem în povești, cum să vină Moș Crăciun? Să-l primim cu drag în sufletele noastre și să ne deschidem larg porțile, în așteptarea colindătorilor“ a spus profesoara Bianca Hirina.

Cred în Crăciun! Iar eu aș vrea
Să fie-n fiecare zi!
Sunt fericit când știu că-n casa mea,
Aduce moșul sacul plin cu jucarii.
Cred în Craciun! E-o sărbătoare sfântă
Când s-a născut Domnul Isus Hristos.
E magic totul și Pământul cântă,
Iar eu mă simt mai bun și mai frumos.
Părinții noștri dragi, lăsați și voi
În inimi liniștea să se așeze.
Uitați de griji, necazuri și nevoi.
Lăsați magia-n aer să danseze!
Și-n seara fermecată de Crăciun,
Când totu-i luminat de sărbătoare,
Să fiți copii! Să știți că Moșul bun
Are un dar din suflet, pentru fiecare! (versuri scrise, cu drag, de Carmen Ferche)

 

Recomandările redacției