caprarCând omul nu are altceva mai bun de făcut îşi caută singur de lucru. Cam aşa s-ar putea defini lupta care are loc, mai mult sau mai puţin, în aceste zile pe coridoarele  văzute sau nevăzute ale Puterii. De altfel şi schimbul de replici dintre liderii la vârf ai social-democraţilor şi liberalilor lasă să se întrevadă că pacea şi armonia sunt nişte atribute   ce par de mult apuse. Legea amnistiei, noul Cod Penal, Legea minelor au fost tot atâtea motive de discordie. Toate acestea s-au lăsat cu un „duel verbal” între premier şi preşedintele Senatului. S-a pus chiar şi problema unui…divorţ politic.
Deputatul liberal Mihăiţă Calimente a declarat referitor la cele întâmplate în ultimele zile şi dacă se pune problema unei rupturi în cadrul coaliţiei de guvernare: „Eu sunt convins că nu se va rupe. Admit faptul că au fost unele discuţii la vârful celor două partide, însă ieri seară ele s-au lămurit. Sigur au mai fost şi nişte greşeli de comunicare din partea noastră (a USL- n.n.). Pe de altă parte, această isterie a fost alimentată şi de afirmaţiile preşedintelui care a spus că e o nouă lovitură de stat şi instituţiile europene au reacţionat la prima mână să zic aşa. Acum  cred că lucrurile s-au lămurit şi Legea amnistiei, dar şi noul Cod Penal vor fi puse în dezbatere publică până la data de 1 fe­bruarie 2014”.
De partea social-democraţilor, deputatul Dorel Căprar a punctat: „Coaliţia nu se rupe, sunt convins de acest lucru. Numai că şi colegii liberali ar trebui să înţeleagă mesajele de unitate pe care le transmite premierul Ponta. Eu cred că românii au votat anul trecut USL şi nu PNL sau PSD   luate separat. Au votat pentru o coaliţie, pentru o idee. Acest lucru trebuie înţeles pentru totdeauna. Dezbinarea nu face bine nimănui”. Cert este că în aceste zile nu a fost… pace sub măslinii coaliţiei de la putere, dar mai cu buna, mai cu scrâşnet de dinţi, USL merge mai departe. Iar  nervo­zitatea aceasta, din ultimele zile,  poate fi pusă şi pe seama intrării în ultimul an înaintea alegerilor pentru Cotroceni. Şi acesta este un motiv suficient de puternic pentru a incinge spi­ritele şi a genera ipoteze de lucru…
Gabriel Constantinescu

  • Catalin Popa spune:

    Pe mine personal ma interesa ca legea minelor sa fie adoptata pentru ca industria miniera sa fie relansata in Romania pe baze moderne cu grija fata de patrimoniu si fata de mediu!

    Pe mine si pe omul de rand nu ne intereseaza jocurile politice…ca se rupe nu-stiu-care alianta, ca se cearta unii cu altii, ca aia, ca ailalta, pe noi ne intereseaza locuri de munca si un viitor la noi in tara!

    Avem resurse, asa cum sunt ele, trebuie sa le valorificam daca pretul o permite, dar in conditii legale cu respectarea stricta a legsilatiei de mediu si nu numai!

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției