Mai multe cadre medicale de la Spitalul TBC, infectate cu COVID-19

0
442

Spitalul TBC a fost operaționalizat cu mai multe zile în urmă, pentru a primi bolnavi de COVID-19. Secția a fost pregătită în eventualitatea răspândirii virusului și în județul nostru și luând în calcul scenariul că cei de la Timișoara nu vor mai primi pacienți arădeni pentru a-i trata la Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș”. Inevitabilul s-a produs și iată că, la Secția ATI din Timișoara nu mai sunt tratați români din alte județe. Între timp, a fost operaționalizat și Spitalul din Ineu însă la ceva timp după ce a fost pregătit cel din Grădiște. 

Însă, printre pacienții tratați pentru afecțiuni pulmonare severe, s-au numărat și oameni infectați cu coronavirus, nu toți confirmați oficial, ci pur și simplu plimbați de la un spital la altul. Astfel că în aceste momente, nu mai puțin de cinci cadre medicale de la Spitalul TBC din Grădiște sunt infectate cu COVID-19 după ce au intrat în contact cu pacienții pe care îi tratau. Potrivit informațiilor noastre, patru medici și o asistentă au fost confirmați pozitiv, ei primind rezultatele testelor ce au fost făcute cu câteva zile în urmă. 

Amintim că vineri, dr. Otinel Șandru, liderul Sanitas, ne-a confirmat că sunt 10 cadre medicale infectate cu virusul mortal. Însă de vineri, au mai fost confirmați pozitiv și alte cadre medicale. Doi dintre cei 10 oameni din personalul medical infectat lucrează la Spitalul Orășenesc Ineu, iar ceilalți opt sunt de la Spitalul Județean de Urgență Arad. 

Medicul Otinel Șandru, liderul Sindicatului Sanitas Arad, a afirmat că majoritatea cadrelor medicale depistate pozitiv la testul pentru coronavirus lucrează la Spitalul Județean de Urgență Arad, în secția de terapie de intensivă. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.