Infracționalitatea în județul nostru se men­ține cam la aceleași cote, potrivit unui raport ce ilustrează infracțiunile comise în primele patru luni ale acestui an. Deși s-au înregistrat mai multe infracțiuni de omor, statisticile nu arată neapărat o creștere a infracțiunilor comise prin acte de violență. Totodată, se înregistrează cu peste 100 de furturi mai puține, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Astfel, în perioada 1 ianuarie – 30 aprilie a.c., au fost înregistrate o infracțiune de omor în municipiul Arad și două pe raza județului. În aceeași perioadă a anului 2018, au fost înregistrate o infracțiune de omor pe raza municipiului și una pe raza județului.
Crimă urmată de sinucidere în cartierul Aurel Vlaicu, petrecută în data de 24 februarie a.c. Un bărbat de 40 de ani și-a înjunghiat soția iar apoi s-a aruncat de la etajul 9 al blocului A7. Pe fondul geloziei, el ar fi înjunghiat-o de aproximativ 30 de ori în gât și torace, totul petrecându-se în prezența băiatului lor de 10 ani. Trupurile celor doi soți au fost transportate la Medicina Legală pentru a fi efectuată autopsia. Se pare că băiatul a sunat la 112 pentru a cere ajutor.
Lipova. O neînțelegere între doi frați gemeni s-a lăsat cu cele mai înfiorătoare urmări, în data de 19 martie a.c.. Se pare că altercația a degenerat într-atât încât unul dintre frați a luat un cuțit și l-a înjunghiat pe celălalt. Victima a fost preluată de o ambulanță SAJ, iar în timp ce era transportată la spital, medicii i-au efectuat manevrele de resuscitare, însă bărbatul nu a mai putut fi readus la viață. Mai multe echipaje de poliție au ajuns la fața locului, cercetările fiind efectuate sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad. Potrivit unor informații, cei doi s-ar fi luat la ceartă din cauza moștenirii casei părintești, iar la un moment dat unul dintre ei a pus mâna pe un cuțit și l-a înjunghiat pe celălalt în zona inimii. Bărbatul a murit în ambulanță, în drum către Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad.
Totodată, un bărbat din Cuvin și-a omorât vecinul în Duminica Floriilor (n.r. – 21 aprilie), în jurul orei 08.30. Bărbatul de 73 de ani a murit în urma mai multor lovituri aplicate cu parul și cu un obiect ascuțit, câteva dintre ele fiind și perforante. În grădina victimei s-a petrecut actele de violență care au condus la decesul acestuia. Grădinile celor doi sunt separate de un gard improvizat cu crengi de arbuști. Criminalul, diagnosticat cu schizofrenie paranoidă, a pătruns în grădina victimei și i-a aplicat mai multe lovituri, între care și perforante la nivelul capului și abdomenului. Procurorii au găsit la fața locului imagini înfiorătoare, care nici în cele mai cutremurătoare filme de groază nu sunt redate, întrucât se pare că unele organe interne și creierul victimei au fost împrăștiate pe pământ.
Cu 100 de furturi mai puține
De menționat este faptul că nu mai puțin de 803 infracțiuni de furt au fost înregistrate la nivelul IPJ Arad, dintre care 535 în municipiu, în perioada 1 ianuarie – 30 aprilie a.c.. În aceeași perioadă a anului 2018 au fost înregistrate 904 furturi, din care 595 pe raza municipiului.
În primele patru luni ale acestui an, au fost înregistrate 359 de infracțiuni de lovire și alte violențe, dintre care 171 în municipiu. În aceeași perioadă a anului 2018, au fost înregistrate 324 de infracțiuni de lovire și alte violențe, din care 143 în municipiu.
De la începutul anului și până în 30 aprilie a.c., au fost înregistrate șapte tâlhării, toate în municipiu. Totodată, cinci tâlhării în municipiu și cinci în județ au fost înregistrate în aceeași perioadă a anului trecut.
 

Recomandările redacției