Mai multe grădinițe arădene intră în reabilitare, în cadrul unui program

0
438

Mai bine de 20 de grădinițe din municipiu și județ ar trebui să fie reabilitate sau chiar, mutate în clădiri noi, în cadrul „Programul de Reformă a Educației Timpurii“, al Guvernului.

În anul 2019, în municipiu Arad se află în execuție Grădinița PP nr. Reprezentanții Prefecturii au anunțat că sunt aprobate în program, 23 de grădinițe, pentru construirea de clădiri noi, reabilitări de clădiri existente, respectiv consolidări și modernizări.

În anul școlar 2018-2019 au fost recepționate șapte clădiri noi pentru grădinițe în localitățile: Sântana, Ineu, Nădlac, Seleuș, Șicula, Semlac și Secusigiu. Investițiile  s-au ridicat la 7.730.000 de lei, iar grădinița din localitatea Apateu este în fază de execuție cu punerea în funcțiune în anul 2019. Celelalte 15 unități se află în stadiu de proceduri de achiziție pentru servicii de proiectare execuție.

De reamintit că, tot în cadrul acestui program sunt în desfășurare lucrări pentru Palatul Copiilor Arad. În jur de 3.000 de copii, care sunt cuprinși în 32 de cercuri educative ar beneficia de condiții mai bune. Mai mult, spectacolele ar urma să fie organizate într-o sală proiectată pentru 200 de locuri, cu o scenă cu turn, în care să se poată manevra decorurile pe verticală. Toate lucrările din program sunt pe termen ceva mai lung.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.