Mai multe investiţii în infrastructura drumurilor au fost inaugurate la Beliu

0
313
beliu drumuri
Investiţiile au avut contribuţia CJA

Comuna Beliu are mai multe realizări, anul acesta reuşind să atragă sume importante pentru asfaltarea şi modernizarea străzilor, dar şi a drumurilor comunale ce fac legătura cu centrul de comună. Consiliul Judeţean a avut o contribuţie importantă la aceste realizări.

„Îmi doresc ca judeţul Arad să fie la nivelul normelor europene, să fim o zonă dezvoltată a României. Iar din 2015 putem să vorbim de o dezvoltare uniformă în infrastructura rutieră. Mă bucură faptul că la Beliu avem un primar preocupat de accesarea de fonduri, atât judeţene, cât şi naţionale sau europene. Prin aceste investiţii creşte implicit nivelul de trai, pentru că drumuri bune înseamnă investitori, înseamnă locuri de muncă, înseamnă dezvoltare”, a declarat Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.

Pavel Ţica, primarul comunei a spus că investiţiile au putut fi realizate cu ajutorul administraţiei judeţene.  Toate străzile din Beliu, centrul de comună, cât şi din Tăgădău, sat aparţinător „lipit” de Beliu, au toate străzile asfaltate. „Am asfaltat doi kilometri şi jumătate de străzi, din fonduri primite de la Consiliul Judeţean. Astfel, Beliu arată ca o comună europeană”, a spus Pavel Ţica.

La Beliu s-au recepţionat lucrările pe 2,5 kilometri de străzi interioare, cu o valoare de 500.000 de lei, fonduri al Consiliului Judeţean.

De asemenea, a fost modernizat drumul comunal DC 9, între Tăgădău şi Beneşti, cu o lungime de 1,5 kilometri, în valoare de 500.000 de lei, tot din fonduri ale Consiliului Judeţean.

În plus, prin PNDL (Programul Naţional de Dezvoltare Locală), comuna Beliu a accesat 2,1 milioane de lei pentru continuarea modernizării DC 9, pe un tronson de 3 kilometri, pe traseul Beneşti-Bochia-Secaci, obiectiv de asemenea inaugurat.

Comuna s-a pregătit de investiţii viitoare. Beliu a accesat un alt proiect, tot prin PNDL, în valoare de 6 milioane de lei, prin care se va continua modernizarea DC 9, până la Mărăuş, pe o distanţă de 4,5 kilometri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.