spitalBanii rămaşi din bugetul de anul trecut al administraţiei judeţene au acoperit multe lucrări în infrastructura medicală.
Peste 3,5 milioane de lei a alocat Consiliul Judeţean sistemului medical, anul acesta, din plusul bugetar pe anul trecut. Din aceştia, peste 2,9 milioane de lei au fost investiţi în Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă şi secţiile acestuia. De asemenea, mai mult de jumătate de milion de lei, tot din excedentul bugetar pe anul trecut au fost folosiţi pentru lucrări de reabilitare a Spitalului de Psihiatrie Mocrea.
Săptămâna trecută, aleşii judeţului au aprobat alocarea ultimilor bani din excedentul bugetar pe 2012, pentru documentaţii tehnice în vederea mo­dernizării Ambulatorului Spitalului Jude­ţean. Astfel, potrivit proiectului de hotărâre, din excedentul bugetar de anul trecut, CJA a folosit pentru sănătate 3.571.000 de lei, în decursul acestui an. Desigur, economiile de anul trecut s-au adăugat fondurilor alocate de administraţie sistemului medical, pe diferite proiecte de investiţii.
Printre cheltuielile acoperite din plusul bugetar s-au numărat cele de amenajare de grupuri sanitare, repara­ţiile sterilizatorului şi achiziţionarea de alte dotări pentru sterilizarea instrumentelor medicale, dotarea secţiei de cardiologie a spitalului şi amenajarea a două noi saloane în această secţie. De asemenea, tot din aceşti bani econo­misiţi de CJA s-au făcut alocări pentru reparaţii la secţiile de Pediatrie I şi Neuropsihiatrie Infantilă ale spitalului, lucrări de amenajare a farmaciei spitalului, dar şi pentru proiectul de extindere şi modernizare a Unităţii de Primiri Urgenţe, a cărui valoare totală depăşeşte 2,74 de milioane de lei. Nu în ultimul rând, 644.000 de lei au fost folosiţi de administraţie pentru reabili­tarea boxelor de bolnavi ale Spitalului de Psihiatrie Mocrea.

Recomandările redacției