Romanian Cheeses (left to right: Cas, telemea, Urda)Autoritatea Natională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a descoperit, în urma unei acţiuni de control pentru verificarea modului de respectare a prevederilor legale referitoare la comercializarea produselor lactate, o serie de neregularităţi în ceea ce priveşte etichetarea mai multor produse din Arad.

În judeţul Ilfov s-au descoperit pachete de unt produse în judeţul Arad ale căror parametri de conţinut de grăsime nu corespundeau cu inscripţia de pe ambalaj. Astfel, deşi pe produs era clar afişat un procentaj de 60% grăsime, în urma cercetărilor s-a descoperit că adevăratul concentraj de grăsime era de 58,4%.

În judeţul Hunedoara s-a descoperit telemea de capră, produsă tot în Arad, a cărei încadrare netă nu corespundea cu încadrarea declarată de producător. Astfel, deşi oficial telemeaua avea o greutate de 650g, în urma controalelor s-a constatat că adevărata greutate era de 541g, respectiv 388g faţă de cele 400g declarate.

Informaţiile publicate de ANPC privind atât pachetele de unt, cât şi telemeaua, au fost confirmate de laboratoarele Centrului Naţional pentru Încercarea şi Expertizarea Produselor LAREX (CNIEP-LAREX).

Mariu Alexandru Dunca, preşedintele ANPC, a declarat: „Sfătuiesc consumatorii să refuze produsele pentru care au îndoieli privind calitatea şi informaţiile prezente pe etichetă.”

Daiana Dămăcuş

Recomandările redacției