Mai multe șanse pentru copiii orfani: DGASPC promovează intens adopția

0
716

Direcția Generală de Astență Socială și Protecția Copilului și-a deschis porțile, de Ziua Adopției, marcată oficial pe 2 iunie, după Ziua Copilului. Pentru prima data, instituția ales deja să organizeze cu această ocazie, de curând, o întâlnire informală – grup suport, cu specialiștii care lucrează în Serviciul Adopții – Compartiment postadopții, părinți adoptivi și copii adoptați, prilej pentru familiile care au adoptat, cele care sunt în curs de adopţie şi familii care şi-au exprimat dorinţa de a adopta, să se întâlnească, să îşi împărtăşească experiențele și sentimentele.

Evidența DGASPC arată că, anul trecut, 41 de familii au fost atestate pentru adopție, iar 40 de copii au fost încredințați de DGASPC Arad, în vederea adopției. În 2019, de la începutul anului, 15 familii au primit atestat, iar nouă copii provenind din sistem au fost deja adoptați.

„În fiecare an, pe data de 2 iunie, suntem invitaţi să conştientizăm cât de important este pentru un copil să crească într-o familie în care să se simtă iubit și protejat, iar pentru noi rolul de intermediar între copiii noștri din sistem și viitorii lor părinți este unul care ne aduce împlinire și bucurie, deopotrivă. Este important în munca noastră să nu abdicăm de la respectarea principiilor care guvernează procedura adopţiei, dintre care aș aminti acum interesul superior al copilului, principiul creşterii şi educării copilului într-un mediu familial, principiul informării copilului şi luării în considerare a opiniei acestuia în raport cu vârsta şi gradul său de maturitate. Ținând cont de toate acestea monitorizăm cu mare atenție ca pe parcursul procedurii adopției acestea să fie pe deplin respectate”, a declarat Erika Stark, directorul general al DGASPC Arad.

Asociația Părinților Adoptatori din județul Arad a fost înființată  în anul 2013, iar în parteneriat cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad s-a implicat, de-a lungul timpului, în diverse acțiuni de promovare a adopției, de sensibilizare și informare cu privire la procesul adopției, având și rol de suport pentru familiile care doresc să adopte sau au adoptat copii din sistemul de protecție.

„Organizăm periodic astfel de grupuri de suport în vederea sprijinirii familiilor în dezvăluirea adopției, proces care schimbă pentru totdeauna viața copilului adoptat și a părinților adoptivi, deopotrivă. Adopția nu trebuie să fie un secret pentru copilul care a fost adoptat, el având dreptul să știe că este adoptat. De aceea, este important ca persoanele sau familiile care doresc să devină părinți adoptatori să fie pregătiți să facă faţă noilor provocări pe care le presupune adopţia, să poată dărui unui copil toată dragostea şi atenția pe care le merită și de care are nevoie. Specialiștii noștri acompaniază copilul și familia adoptatoare ca să facă față acestor schimbări esențiale și urmăresc evoluția copiilor și a familiilor adoptive pe o perioadă de doi ani de la încuviințarea adopției“,a susținut Aurora Lupaș, șeful Serviciului Adopții-Compartiment postadopții din cadrul DGASPC Arad.

DGASPC Arad invită familiile din județul Arad care doresc să adopte un copil sau să primească informații despre procedura adopției să se adreseze instituției noastre- Serviciul Adopții la telefon 0257/210055, de luni până joi între orele 8-16.30, vineri între orele 8-14, precum și la sediul DGASPC Arad de pe strada 1 Decembrie 1918.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.