Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota au depistat nouăsprezece persoane din Turcia, Siria şi Irak, care au încercat să iasă ilegal din ţară, ascunse în interiorul unui automarfar. Vineri, în jurul orei 04.50, la P.T.F Nadlac II – Csanadpalota s-a prezentat la ieşirea din ţară cetăţeanul bulgar Nikolay N., în vârstă de 37 de ani, conducând un automarfar înmatriculat în Bulgaria şi care transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, schele metalice din Grecia pentru o societate comercială din Germania. La controlul fizic al automarfarului, politiştii de frontieră au descoperit ascunse în interiorul mijlocului de transport, printre marfa transportată, nouăsprezece persoane – doisprezece adulţi şi şapte copii.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că cei în cauză sunt: unsprezece cetăţeni sirieni, şapte cetăţeni irakieni şi un cetăţean turc, adulţii având vârste cuprinse  între  20 și 38 ani, iar minorii între 9 şi 13 de ani. La cercetări, conducătorul auto a declarat că nu are cunoştinţă despre modul în care persoanele în cauză s-au ascuns în camion, pe timpul călătoriei el staţionând în mai multe parcări pentru TIR. În cadrul primelor cercetări persoanele ascunse au declarat că doreau să ajungă în Spaţiul Schengen şi au recurs la această metodă deoarece nu aveau o viză care să le permită acest lucru.  „Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări față de cei în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, iar şoferul bulgar este cercetat pentru complicitate la tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizare să fie luate măsurile legale ce se impun”, a declarat agent şef adjunct Mihaela Leş, purtător de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Arad.

Recomandările redacției