Mai mulți migranți din Siria, Arabia Saudită şi Afganistan au fost reținuţi la frontieră

0
215

Polițiștii de frontieră de la Nădlac și Curtici au depistat în zona graniței nu mai puțin de șapte migranți din diferite state ale Orientului Mijlociu, pe care i-au reținut la sediul STPF Arad, aceștia fiind în tentativă de a trece ilegal frontiera. Astfel, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac au depistat, într-un autoturism, cinci cetăţeni din Siria şi Arabia Saudită, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria. Alţi doi tineri cetăţeni afgani, care au încercat să iasă ilegal din ţară, au fost depistaţi poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Curtici.

Miercuri dimineața, în jurul orei 09.00, poliţiştii din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac – I.T.P.F. Oradea, în cooperare cu lucrători de poliţie din cadrul Poliţiei Nădlac, au desfăşurat o misiune pe linia prevenirii şi combaterii migraţiei ilegale în zona de competenţă. În urma acţiunii, la aproximativ 800 de metri faţă de linia de frontieră cu statul vecin, au fost depistate cinci persoane într-un autoturism, condus de un cetăţean român, în vârstă de 19 ani. Întrucât persoanele în cauză nu aveau documente de identitate asupra lor şi nu îşi justificau prezenţa în zona de frontieră, au fost transportate la sediul sectorului.

În cadrul verificărilor preliminare, poliţiştii de frontieră au stabilit faptul că cei cinci bărbaţi sunt cetăţeni din Siria şi Arabia Saudită, cu vârste cuprinse între de 19 şi 25 de ani. Aceştia au declarat că intenţionau să treacă ilegal frontieră în Ungaria, pe jos, cu intenţia de a ajunge în vestul Europei. Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de migranți pentru şoferul autoturismului şi de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat față de cetăţenii străini, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Şi poliţiştii din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Curtici au depistat şi reţinut, în zona de responsabilitate, doi tineri din Afganistan, unul în vârstă de 17 ani, respectiv 18 ani, care intenţionau să treacă ilegal frontieră în Ungaria, pe jos, pentru a ajunge în vestul Europei. Şi în acest caz poliţiştii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanelor, efectuând cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.