Mai mulți șoferi au condus autoturisme, având alcoolemii de peste 1‰

0
1222

Polițiștii rutieri au depistat, la sfârșitul săptămânii trecute, mai multe persoane care au condus autoturisme fiind sub influența alcoolului. Astfel, a fost depistat de polițiștii Serviciului Rutier un bărbat de 49 de ani, din județul Argeș, în timp ce conducea un autotractor cu semiremorcă pe DN7. În urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat o alcoolemie de 1,26 mg/l alcool pur în aerul expirat. Polițiștii din Ghioroc au depistat un tânăr de 28 de ani, din Hălmagiu, în timp ce conducea un autoturism pe DJ708C, având o alcoolemie de 1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat. A mai fost depistat în trafic un bărbat de 31 de ani, cetățean italian, în timp ce conducea un autoturism pe Calea Aurel Vlaicu din municipiu, având o alcoolemie de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat. „Conform procedurii, s-a dispus recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei, pe numele celor în cauză fiind întocmite dosare de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere de vehicule pe drumurile publice, sub influența alcoolului”, a precizat agent șef adjunct Claudia Iuga, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Arad.

Au refuzat prelevarea de mostre biologice

Polițiștii cercetează doi bărbați care au refuzat prelevarea de mostre biologice, fiind depistați în trafic conducând sub influența alcoolului. Polițiștii Serviciului Rutier au depistat în trafic, la sfârșitul săptămânii trecute, un bărbat de 40 de ani, din Pilu, în timp ce conducea un autoturism pe DN 79, pe raza localității Șimand, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Fiind testat cu apartul alcooltest a rezultat o alcoolemie de 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conform procedurii, bărbatului i s-a solicitat prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în vederea luării măsurilor legale, însă acesta a refuzat, pe numele acestuia fiind întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de refuzul prelevării de mostre legale în vederea stabilirii alcoolemiei și conducerea unui autoturism pe drumurile publice fără a deține permis de conducere. Un alt bărbat de 51 de ani, din Vârfurile, a fost depistat de polițiști în timp ce conducea un autoturism în aceeași localitate. Întrucât emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,90 mg/l aclool pur în aerul expirat. Fiindu-i solicitată recoltarea de probe biologice, bărbatul a refuzat, polițiștii întocmind un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii acestei infracțiuni. De remarcat este faptul că, în doar 24 de ore, polițiștii au aplicat aproape 150 de amenzi în trafic. Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 149 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 60.000 de lei. Dintre acestea, 80 au fost aplicate pentru depăşirea vitezei legale de deplasare, 69 pentru nefolosirea centurii de siguranţă, neacordare de prioritate, efectuarea de depăşiri neregulamentare şi alte abateri de la normele privind reglementarea circulaţiei pe drumurile publice. De asemenea, au fost reţinute 3 permise de conducere și 2 certificate de înmatriculare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.