Ultimul sondaj de opinie îl arată pe Klaus Iohannis în vizibilă scădere de po­pularitate, plasându-l în urma lui Călin Popescu Tăriceanu, cu nu mai puțin de 10 procente. Este drept, sondajul a fost rea­lizat în municipiul București. Cum se explică această scădere drastică a președintelui în opțiunile electoratului din Capitală? În primul rând, cred eu, pe scăderea credibilității așa-zișilor „rezistenți”, care adună tot mai puțini adepți. Or, cum haștagiștii și l-au ales pe Klaus Iohannis drept conducător al luptei împotriva corupției și a „infractorilor” din PSD, cei care nu-i mai cred pe ei nu-l mai cred nici pe Iohannis. Dealtfel, abia acum, după ce Iohannis s-a cam rupt de ei, se dovedește că susținerea a fost una strict interesată, cei care îi plătesc pe Mălin Bot și acoliții lui sperând că președintele va accepta să încalce inclusiv Constituia, să siluiască legi și principii, să oblige sistemul moștenit de la Băsescu să dărâme, indiferent prin ce mijloace, actuala coaliție de guvernare. Numai că, în ceea ce privește stăpânirea sistemului, Iohannis este mult prea departe de ceea ce a fost Băsescu. Acesta a știut să mențină sub papuc toate părțile componente ale sistemului, șantajând judecători și procurori cu dezvăluiri ale serviciilor de informații și viceversa. Un lucru absolut peste puterile lui Iohannis. Cercurile străine care stipendiază mișcările de stradă sunt disperate de rezistența coaliției, plus că nu prea mai par dispuse să-l susțină pe Iohannis pentru un al doilea mandat. De aici, abandonarea acestuia și de către o parte a alegătorilor Capitalei. Să nu uităm rolul uriaș pe care l-au jucat rețelele de socializare în alegerea lui Klaus Iohannis în turul doi. Or, acum, nu mai vezi pe facebook aproape nimic pozitiv despre președinte, singurii care îl mai periază, la porunca șefului, fiind postacii lui Ludovic Orban. Pe un alt palier, Iohannis a pierdut și susținerea unui important număr de bucureșteni-sunt convins că așa este peste tot în țară-care l-au votat cu ambele mâini, fiind ferm convinși că vom avea un președinte exemplar din toate punctele de vedere, iar acum s-au lămurit că s-au înșelat amarnic, alegându-se cu un turist preocupat de satisfacerea capriciilor răvășitoarei sale neveste. Un ins care a fost în stare, la comanda lui Merkel, să strice relațiile României cu Israelul, pe care nicio mare putere nu cutează să-l supere. Se pune întrebarea: mai poate Iohannis recupera terenul pierdut? Greu, dar, cu anumite condiții, ar mai putea. Prima condiție ar fi aceea ca Bruxellesul și Berlinul să-i acorde un răgaz în care, inclusiv cu sprijinul serviciilor, să joace rolul de președinte împăciuitor, capabil de orice sacrificii politice în interesul României, să renunțe la răfuiala cu PSD și ALDE, să lucreze cot la cot cu guvernul pentru ca România să aibă un mandat de succes la conducerea Consiliului Uniunii Europene, să nu mai susțină abuzurile unor procurori. Pe scurt să-și construiască, în timpul rămas până la alegeri, o cu totul altă ima­gine. Iar după aceea, ca președinte reales, va putea continua ceea ce a întrerupt doar de ochii lumii.

Recomandările redacției