18 aprilie pentru utiști este un fel de 1 decembrie pentru români. Se scot steaguri de la naftalină, combinația de culori care marchează sărbătoarea abundă în special pe rețelele de socializare și fiecare încearcă să transmită un mesaj mai mult sau mai puțin patetic. În general sunt evocate succesele mai mici sau mai mari, mai trecute sau mai îndepărtate și mai toată lumea se lasă prinsă într-o înțelegere tacită de a ignora, măcar pentru o zi, prezentul cenușiu dar mai ales realitatea greu de digerat că e ceva putred, fundamental greșit în toată structura construcției.
În fapt 18 aprilie este despre decizia unui om puternic, bogat, inteligent și vertical de a înființa un club de fotbal; un club de fotbal care să devină cel mai bun din țară, pentru care să joace fotbaliști de mare valoare inclusiv la nivelul continentului, un club care să practice un fotbal la cele mai înalte standarde ale timpului său și care să fie un motiv de bucurie și mândrie constantă pentru locuitorii orașului. Aceasta a fost ITA Baronului Francisc Neuman, „ITA Invincibila“ cum era ea cunoscută în acele vremuri. A fost o moștenire pe care Baronul a lăsat-o Aradului, o moștenire atât de prețioasă încât nici comuniștii n-au îndrăznit să o distrugă sau să o ducă în derizoriu. Dimpotrivă, conștientizând importanța ei, au alimentat-o cu mijloacele permise de ideologie și de regim, în așa fel încât să rămână un punct de reper al Aradului. Generația 1970, cea de care se leagă momentul Feyenoord, nu mai era expresia unui club condus de un leu al capitalismului, cum era Baronul Neuman, în schimb era un proiect construit de oameni competenți, foarte atașați de club și oraș, care au dat viață unei echipe formidabile în mare parte cu arădeni și pentru arădeni. În localnicii Domide și Broșovszky, UTA identifica cele mai mari vedete ale unei echipe care le dădea tuturor sentimentul că eroii din iarbă sunt „unii dintre ei“.
18 aprilie 2023: UTA nu mai este condusă de un om de afaceri care să întruchipeze spiritul îndrăzneț și capacitatea de muncă a arădeanului, UTA nu mai e nici pe departe invincibilă, UTA nu mai are nici cei mai buni jucători iar despre fotbal modern nici nu poate fi vorba, UTA nu mai este nici măcar un proiect „cu arădeni pentru arădeni“ în condițiile în care, cu rare excepții, suporterii ei nu se mai pot identifica aproape deloc cu grupurile de mercenari care vin și pleacă de la echipă cu o frecvență anuală sau mai des, iar copiilor din Academie li se face concurență prin aducerea de „pachete“ de jucători de pe alte continente. 18 aprilie este astăzi, indiferent de festivismul mai mult sau (mai degrabă) mai puțin oficial care o înconjoară, o sărbătoare tristă. Dacă UTA n-ar mai exista, ar fi o sărbătoare melancolică. Așa, existând, ea e o sărbătoare tristă pentru că ne arată cât se poate de clar tot ce UTA a fost, tot ce putea și trebuia să fie și tot ceea ce nu este.
Sigur, melancolia este un capăt de drum, deoarece poartă cu sine nostalgia pentru ceva iremediabil pierdut. Tristețea însă are lângă ea niște prieteni ascunși: furia mobilizatoare și speranța. Atâta timp cât UTA există ca formă de viață, nu e totul pierdut. Condiția e ca această formă să-și regăsească și sufletul; iar asta se va întâmpla doar când noi, cei ce sărbătorim azi, îi vom fi regăsit spiritul. Cei care administrează acum UTA, așa cum o fac, sunt doar niște zei vremelnici cu picioare de lut. Ei au transformat UTA după chipul și asemănarea lor pentru că au putut, pentru că li s-a permis. Iar asta s-a întâmplat pentru că noi ne-am pierdut busola în compromisuri, cu privirea în jos la noroiul prezentului. E timpul să ne regăsim verticalitatea, să ridicăm ochii și să vedem cu adevărat care este spiritul și identitatea noastă. UTA nu poate fi ea însăși decât condusă de oameni puternici, independenți și îndrăzneți. UTA nu poate fi ea însăși decât dacă ne reprezintă ca și comunitate. Când noi toți vom înțelege asta, zeii cu picioare de lut se vor dezintegra. E bine că astăzi sărbătorim dar nu e suficient. E nevoie să lucrăm la conștiința și responsabilitatea noastră care dau valoare gestului de a purta cele două culori. La mulți ani UTA!
