În cadrul unei conferințe de presă care a avut loc în data de  27 ianuarie a.c., Inspectoratul Școlar Județean Arad a anunțat planul de școlarizare pentru următorul an. Purtătorul de cuvânt al instituției, Laura Nădăban, a dat cuvântul Inspectorului Școlar General, care a prezentat planul de școlarizare pentru următorul an, în două puncte.

Doresc să vă mai spun că aș vrea ca aceste conferințe de presă să devină o obișnuință, pentru că noi intenționăm să comunicăm cu dumneavoastră. Ne propunem să transmitem ceea ce facem la Inspectoratul Școlar, într-un mod cât mai transparent. Pentru a informa opinia publică cât mai bine, care cu siguranță este interesată de ceea ce se întâmplă cu educația din județul Arad. Precum și ce se întâmplă cu pregătirea copiilor pentru viață“, a declarat Marius Göndör, Inspectorul Școlar General.

Proiectul planului de școlarizare a fost realizat în acest an după criterii stabilite împreună cu cei din conducerea liceelor, în vederea renunțării la clasele care nu s-au realizat la admiteri, dar și o împărțire echitabilă pe zone ale județului. Aprobarea planului de școlarizare se face numai prin Ordin de Ministru.

Inspectoratul școlar trimite doar propuneri sau trimite un proiect Ministerului. În planul de școlarizare se face referire la toate clasele, inclusiv grupe de grădiniță și clasele întâi. Problemele discutate în fiecare an au fost legate de clasele de a IX-a pentru următorul an școlar. Pentru a fundamenta câte clase de a IX-a vor exista în următorul an, totdeauna se va ține cont de câți absolvenți de clasa a VIII-a există“, a mai precizat inspectorul șef.

Aradul dispune de un număr maximum de numai 134 de clase de a IX-a. Numărul de clase propus de Inspectoratul Școlar Județean Arad către Ministerul Educației trebuie împărțit într-o anumită proporție. Așadar, 44% din clase vor fi de învățământ teoretic și vocațional, iar 56% vor fi clase cu învățământ tehnologic, profesional sau clase cu învățământ dual.

Și în acest an unitățile de învățământ și-au depășit numărul de clase, iar Inspectoratul Școlar Județean Arad a fost nevoit să intervină cu modificări la anumite unități de învățământ. Discuția pentru restructurarea numărului de clase a fost realizată în baza unor principii care vor fi aplicate la toate unitățile de învățământ din județ.

Unul dintre principiile de selectare a fost renunțarea la clasele care nu s-au realizat în anii anteriori, iar clasele care au avut cele mai slabe medii la admitere în ultimii patru ani vor fi înlăturate.

Pe lângă aceste criterii s-a discutat și problema împărțirii echitabile pe regiuni, ale județului Arad. Astfel, în fiecare zonă a județului să existe câte o clasă din fiecare specializare.

În județul Arad, s-au dezvoltat în ultima vreme și clasele de învățământ dual, iar ca proiect în acest an vor exista nouă clase de învățământ dual, față cele patru clase care au fost propuse anul trecut.

Învățământul dual reprezintă un parteneriat al școlii cu comunitatea și oamenii de afaceri din zona respectivă. Acest tip de învățământ este susținut atât de școală, cât și de Ministerul Educației prin burse în cuantum de 200 de lei, dar și de comunitatea locală, care oferă elevilor cazare și masă gratuită. Precum și de bursa oferită de operatorul economic.

Pe lângă planul de școlarizare, la conferință s-a discutat și despre faptul că Inspectoratul Școlar Județean Arad a reușit să ocupe toate cele trei posturi de conducere, adică un Inspector Școlar General și doi Inspectori Școlari Generali Adjuncți. La conferință fiind prezenți Nicolae Pellegrini și Daniel Tocoian, ultimul fiind și cel mai recent Inspector Școlar Județean Adjunct.

Recomandările redacției