Mai puține emisii de carbon printr-un transport public nepoluant

0
269

Reducerea emisiilor de carbon devine o problemă tot mai presantă, mai ales că nu prea s-a făcut mare lucru. Atât la nivel național, dar și local.O soluție viabilă și care prinde tot mai mult în Europa este un tarnsport public dezvoltat, dar care să îndeplinească mai multe atribute, adică să fie: rapid, comod și nepoluant. Adică omul să fie tentat cu adevărat să lase mașina în parcare, mai ales pentru deplasarea spre și de la locul de muncă. Însă, cel puțin pentru Arad, s-a ajuns la concluzia că doar soluția călătoriei cu tramvaiul nu acoperă necesitățile de transport public ale orașului, motiv pentru care autobuzul reprezintă o bună alternativă. Desigur un autobuz nou, nepoluant. Acum se încearcă accelerarea unor investiții în această direcție, generic numită protecția mediului. Autoritățile locale vor să facă acest lucru prin cadrul Programului Operațional Regional 2014 -2020. Mai exact Axa 4-Obiectivul specific 4.1 – „Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reședință de județ, prin inves­tiții bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă”. În acest sens s-a propus realizarea unei legături rutiere între UTA și zona străzii Ștefan cel Mare, pe un traseu format din trei tronsoane, care include, în cadrul celui de-al doilea traseu și construirea podului peste Mureș, în continuarea străzii A. Șaguna. Acest tronson va închide inelul de circulație prin legătura directă spre linia de tramvai din strada Ștefan Cel Mare și Calea Timișorii. Pentru finalizarea acestui proiect se propune: amenajare traseu de transport public de călători cu autobuzul, care să asigure legătura pe arterele urbane între zona UTA și strada Ștefan Cel Mare. Pe de altă parte, se are în vedere și achiziția a zece autobuze electrice, construirea stațiilor de alimentare a autobuzelor alimentate electric, construirea și modernizarea stațiilor de transport public de călători (autobuz), construirea pistelor pentru biciclete. Noi am ajuns demult la concluzia că actuala rețea de transport public este insufiecientă. După ani și ani și autoritățile au ajuns la aceeași concluzie. Drept urmare, vom începe cu zece autobuze electrice. Durata estimată de realizare a proiectului este până în anul 2023. Valoarea totală a proiectului este de circa 47 mi­lioane de euro, pentru un Arad care se vrea mai puțin poluat.
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.